IPJ Dâmboviţa atenţionează! Utilizarea telefonului în timpul condusului implică acţiuni riscante

Publicitate
Distribuie

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița vă informează: Utilizarea telefonului mobil la volan distrage în mod periculos atenția conducătorilor auto și le poate pune viața în pericol.

Telefonul mobil a devenit un accesoriu la care mulți nu pot renunța nici măcar atunci când sunt la volan.

Utilizarea acestuia implică acțiuni riscante: șoferii care folosesc telefonul mobil în timp ce conduc trebuie să se uite la telefon, ceea ce înseamnă că își iau ocazional privirea de la drum, iau una sau ambele mâini de pe volan și nu mai sunt atenți la trafic, ci la telefon (conversații, notificări, rețele de socializare, aplicații etc.).

Toate acestea duc la creșterea timpului de reacție, neobservarea la timp a indicatoarelor rutiere, dificultăți în menținerea unei viteze adecvate și predictibile, încetinirea procesului de recunoaștere și de evitare a pericolelor din trafic, dificultăți în menținerea benzii de circulație și a unei distanțe corespunzătoare față de celelalte vehicule.

Aceste consecințe le pun viața în pericol atât conducătorilor și pasagerilor, cât și celorlalți participanți la trafic.

Vă reamintim că, potrivit O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip mâini libere. Nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu 2 – 3 puncte amendă, precum și cu 2 puncte de penalizare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!