Învățământul dâmbovițean, din nou în doliu, după ce o îndrăgită profesoară de matematică s-a stins din viață! Cătălina Rădulescu, un respectat cadru didactic a pierdut lupta cu o boală necruțătoare. Aceasta era director și profesor de matematică la Școala Gimnazială Nr. 3 din comuna Doicești. Timp de 23 de ani, profesoara și-a dedicat viața școlii, elevilor și colegilor, lăsând în urmă amintiri neprețuite și generații întregi de copii pe care i-a îndrumat cu răbdare și devotament.
În calitate de director și profesor, aceasta nu a fost doar omul de la catedră, ci și un sprijin pentru elevi, un îndrumător pentru generații întregi și un coleg apreciat de toți cei care au cunoscut-o.
Profesoara s-a confruntat cu o boală incurabilă, iar în ultima perioadă starea sa de sănătate s-ar fi agravat brusc. Au urmat perioade dificile, petrecute prin spitale, în speranța că tratamentele și intervențiile medicale îi vor putea oferi o șansă. În ultimii doi ani, colegii și apropiații i-au fost alături cu speranță și rugăciune, așteptând până în ultima clipă să se întoarcă în mijlocul lor. Din păcate, speranța revederii s-a transformat în durerea unei despărțiri definitive.
Prin blândețe, dăruire și profesionalism, a lăsat o amprentă asupra școlii din Doicești și asupra sutelor de copii care i-au trecut prin mâini. Absența sa va fi resimțită nu doar de colegi, ci și de toți cei care au avut privilegiul de a-i fi elevi sau de a lucra alături de ea.
Mesaj sfâșietor transmis de colegii profesoarei
Vestea dispariției sale a lăsat un gol imens în colectivul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Doicești. Colegii au transmis un mesaj emoționant, în care au vorbit despre omul cald, iubitor și profund devotat care a fost Cătălina Rădulescu.
„Cu inimile frânte de durere, ne luăm rămas-bun de la doamna director și profesoară de matematică Rădulescu Cătălina.
Timp de 23 de ani, a fost sufletul, sprijinul și lumina școlii noastre. A fost un om cald, iubitor și profund devotat, mereu aproape de elevi și colegi, cărora le-a oferit cu generozitate înțelegere, grijă, încurajare și speranță. Prin dăruirea, blândețea și înțelepciunea sa, a atins nenumărate suflete și a lăsat în urmă amintiri neprețuite, care vor rămâne veșnic în inimile noastre.
În ultimii doi ani, i-am fost alături cu toată dragostea, credința și speranța, rugându-ne neîncetat și așteptând, până în ultima clipă, minunea întoarcerii sale printre noi. Am sperat să-i auzim din nou glasul, să-i vedem zâmbetul și să-i simțim prezența caldă, atât de dragă tuturor.
Astăzi, pierderea ei ne lasă un gol imens, o tăcere apăsătoare și o durere pe care cuvintele nu o pot cuprinde. Ne este greu să acceptăm că nu va mai păși pe holurile școlii, că nu ne va mai întâmpina cu blândețea sa și că nu vom mai putea primi încurajarea și căldura pe care le dăruia cu atâta generozitate.
Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familia îndurerată și către toți cei care au iubit-o, au prețuit-o și au avut privilegiul de a o cunoaște. În aceste clipe de nesfârșită tristețe, le transmitem întreaga noastră compasiune și îi asigurăm că nu sunt singuri în această durere.
Doamna director va rămâne pentru totdeauna parte din istoria, sufletul și memoria școlii noastre. Chipul, bunătatea și dăruirea sa vor continua să trăiască în fiecare generație de elevi și în inimile tuturor celor pe care i-a îndrumat.
Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină”, au transmis cu durere în suflet colegii săi, de la Școala Gimnazială Nr. 3 Doicești.

















