Profil de luptător MMA AGER – David Alexandru Staicu
David, tatăl și fratele tău sunt practicanți de arte marțiale. Tu cum ai ales și de cât timp practici arte marțiale mixte?
Practic arte marțiale de la vârsta de 2 ani (cu anumite pauze), unde tata m-a învățat pentru prima oară să îl lovesc. Ce mă supără pe mine este faptul ca nici până în ziua de azi nu am reușit “să îl bat”!
Ce te-a făcut să alegi arte marțiale mixte AGER?
Pe mine m-a făcut să aleg AGER văzându-l pe tata cât de dedicat este să se antreneze și să antreneze elevii și așa mi-am dorit și eu. Mi-a plăcut duritatea luptătorilor AGER și îmi doream și eu să fiu la fel de dur si puternic.
Cum ți s-a părut la început?
La început a fost la fel de frumos și de greu cum este și la momentul actual. Mie dacă îmi place ceea ce fac nu contează cât de greu este deoarece îl fac din plăcere.

Ce rezultate ai obținut în cadrul Școlii de Arte Marțiale Mixte AGER?
În Școala AGER am Centura Albastra și o medalie la o competiție internă ,,AGER FIT”. Dar acum mi-am modificat corpul exact cum mi-am dorit și mi-am întărit mentalitatea. Am început să iubesc lupta corp la corp și durerea simțită în timpul antrenamentelor.
,,Îmi place să mă bat!”
Cum ai ajuns la Sediul Central AGER și cum e acolo?
Pe la vârsta de 14 ani (după o pauza cam mare) am reînceput să vin la sală și să stau mai mult cu fratele meu, Viorel Gabriel Staicu Jr., la Școala AGER Târgoviște, el fiind instructor licențiat acolo și controla totul. Sensei Viorel M. Staicu dispăruse din sală pentru că se ocupa cu extinderea în țară a Școlii AGER și să își facă sediu central al școlii. M-am antrenat serios pentru ca voiam să ajung și eu la sediul central AGER lângă luptătorul MMA Cristian Gabriel Marin, unde trebuia obligatoriu minim Centura Galbenă AGER (la sensei nu merge altfel). După un an și putin am reușit să iau centura si să fiu selecționat pentru sediu central AGER și de acolo uitați-vă la poze transformarea mea în cei 4 ani. Aici este foarte dur dar si foarte frumos în același timp. Avem antrenamente surpriză de multe ori deoarece lui sensei îi place să ne surprindă și nici noi nu știm pe unde ajungem să ne antrenăm sau sa facem ședințe. Problema acum e că nu se mai fac selecționări după retragerea lui Marin și nu mai avem o echipă Dar eu nu mă opresc.

Cum te înțelegi cu fratele și cu tatăl tău pe parte profesională?
Sempai si sensei pe partea profesională pentru mine sunt printre cele mai bune exemple din viața deoarece sunt foarte dedicați în ceea ce fac. Sempai, ca frate este un exemplu pentru mine fiindcă este mai mare și mai puternic (dar îl prind eu din urmă) și îmi place faptul că atunci când vrea să îmi arate cât de mult ține la mine alege să ne batem. Aproximativ si sensei face la fel doar că el ne bate pe amândoi și după ne șoptește că ne iubește.
Ce planuri ai pentru viitor?
Ca plan de viitor am să ajung cel mai complex luptător de MMA din lume și o sa lupt în cele mai puternice promoții MMA din lume. Și după toate astea o sa încerc ,,să îl bat” pe tata…
















