INTERVIU | De la Târgoviște, în țară și în lume. Ana și Daniel Dumbravă: Viața în milioane de shot-uri pentru fotografia unică

Publicitate

De la ”pozarilor”, așa cum erau strigați la nunțile rurale cu care au început, în 10 ani de muncă asiduă, autodepășire, perseverență, luptă cu provocările, Ana și Daniel Dumbravă au ajuns azi fotografi profesioniști specializați pe wedding, adică, pe românește, pe nunți.

Sunt recunoscuti în România și în afara României, fac parte dintre câștigatorii de top ai diferitelor conscursuri și site-uri de specialitate (ISPWP, MyWED, WPS), iar Daniel a fost declarat de fearless.com, doi ani la rând, în Top 10 internațional.
Au făcut din pasiunea pentru fotografie un stil de viață și un business, sunt apreciați și căutați, însă dincolo de toate, există un singur ”secret”: sute de ore de muncă, nopți nedormite, kilometri întregi de drumuri, milioane de declanșări, goana după cadrul perfect, care transmite cea mai multă emoție, care pur și simplu vorbește și povestește…
Puteau alege poate orice loc din țară și din lume, însă iubesc Târgoviștea și fiecare colț al ei, ba chiar își atrag clienții în locurile astea pe care le poartă în inimi.
Am vorbit mai mult de o oră despre fotografiile vii pe care le realizează și le reușesc Ana și Daniel Dumbravă, despre emoția pe care o transmit aceste ”flash-uri” de viață, rămase în albume zeci și de ce nu sute de ani de acum încolo, pentru generații întregi.
Cum este să ai un business care te ține treaz de dimineața până în creierii nopții, dar să îți ofere atâtea satisfacții emoționale? Cam așa…
 

Reporter: Ana și Daniel Dumbravă… Voi doi, alături de doi băieței minunați, sunteți o familie frumoasă, în care iubirea este pe primul loc. Dincolo de viața personală, nu numai în Dâmbovița, dar și în țară, iar de câțiva ani și peste hotare, sunteți cunoscuți și recunoscuți ca fotografi profesioniști, specializați pe evenimente, în special pe nunți și botezuri. V-ați ales o meserie minunată, când mergeți ”la serviciu” vă încărcați pozitiv cu cele mai frumoase momente din viețile clienților voștri. Cum ați descoperit sau cum a pornit pasiunea pentru fotografie?
Daniel: Cred ca fotografia noastră în general și de evenimente a început în 2007, de când am cunoscut-o pe Ana. Ea avea un prieten fotograf, cu fotografii frumoase la acea vreme, și de acolo m-am întrebat ”Dar de ce eu nu pot?” Vroiam neapărat să fac și eu asemenea fotografii. Am început și, după o jumătate de an, am pornit cu un aparat DSLR, Canon 400D, un aparat de începători, cu un obiectiv de kit care nu era deloc performant. Mi-am luat ”morala” de la Ana pentru că am investit în el, dar încet, încet, am ajuns să am în 2008 prima nuntă, la niște prieteni. Habar nu aveam cum se fac fotografii la nunți, aveam un blog și postam fotografii cu cai, cu frunze, cu gâze… Și acum pe blogul nostru există postată prima noastră nuntă fotografiată, mă mândresc cu nunta asta. http://blog.daniel-dumbrava.ro/nunta/anca-mimi-si-marius-4-mai-2008/ versus http://fotodumbrava.ro/nunta/Teodora_si_Iustin . A fost o provocare, eu trebuia să pot. Aveam serviciu, eram și student, lucram ca „zugrav” și a mai apărut și al patrulea job, să zic așa. Încet, încet, am renunțat la toate și am rămas cu fotografia, pe care am transformat-o în business. E un volum foarte mare de muncă, mai ales dacă vrei să le faci pe toate bine.
Ana: După trei ani, am început și eu. Am fost asistenta lui Daniel și apoi, fiind o afacere, normal că ne-am gândit și la bani. Aveam cereri și veneau tot mai multe cereri. Îmi amintesc prima nuntă, unde invitații strigau după mine ”Pozarule!”…
Daniel: Primii ani au fost dificili. Eu le spuneam clienților ”Vine Ana” și răspunsul era ”Nu, eu te vreau pe tine”. ”Ana face același lucru” și le demonstram asta. Și uite așa am pornit separat la evenimente. Probabil suntem apreciați și pentru că am plecat de jos, de la nunțile ”de țară”, unde nuntașii, cu chef să zic așa, strigau după mine ”Pozaruleee!” sau mă înjurau. Am evoluat, am învățat și am ajuns acum la nunți de vis, selecte, unde oamenii ne respectă, vorbesc la un alt nivel și vor să le organizăm noi toată nunta, au încredere în noi… E obositor să stai și câte 16 ore în picioare, să urmărești totul și să încerci să surprinzi emoția, dar nu mai simți nimic. Pândești momentele ca să îți iasă cadrul perfect. Mai sunt și unii oameni cărora le place să fie mințiți. Poate nu sunt în cea mai bună zi, dar în fotografie vor să fie fericiți.
Ana: Și, da, acum mergi ”la lucru” încântat, obositor că stai 24 de ore treaz, dar mergi cu drag și, culmea, cu multă energie. Nu simți oboseala atunci când faci totul cu plăcere, cu pasiune… E atâta veselie la o nuntă, oamenii râd mult, sunt frumos îmbrăcați, aranjați, prea puțini nu sunt în apele lor, dar și pe aceștia trebuie să îi faci să se simtă bine. Când ne aleg, le place ce este pe site și atunci se dau pe mâinile noastre. Dar totul implică și organizare, muncă multă, nu e totul haotic.

Reporter: De ce evenimente speciale, așa cum spuneam nunți, botezuri, aniversări, momente ale diverselor firme sau persoane particulare? E cumva o pasiune pentru ”fotografia vie”, spun asta gândindu-mă la ”filmul vieții” care începe să se deruleze în mintea tuturor celor care v-au fost ”modele” atunci când văd pentru prima oară sau revăd fotografiile făcute de voi, în decorurile alese de voi … Cu toate că îmbinați peisajele cu oamenii, de ce nu ați ales, de exemplu, doar natura sau stelele sau mai știu eu ce?
Daniel: Este un business, de asta numai cu oameni. Aș fi culmea să spun că fotografiez doar pentru că mă simt bine. Când am început nici nu auzisem de fotograf de peisaj, de fotograf de reclamă, fotograf de produs, dar am vrut fotograf de evenimente. Suna ca o competiție, pe mine mă motivează competiția. Mă inspir de la alții, dar vreau să fac mai bine. Competiția cu mine însumi e cea mai dură, sunt un autocritic. Uneori, oamenii au încredere totală în tine și îți dau o stare nu știu cum, mă văd ca un ”atoateștiutor”. Și automat, dai și tu totul. În general, oamenii îmi stârnesc cel mai mult creativitatea. Ceea ce facem noi este totuși ”istorie” pentru oamenii aceștia, rămâne după noi. La workshop-uri, am întâlnit colegi de breaslă care au zile în care pur și simplu ies cu aparatul și fotografiază chipuri pe stradă, la întâmplare, lucru care îi relaxează. Practic, un fotojurnalism pur. Câtă emoție găsești în fotografiile cu oamenii, sute de reacții…
Ana: Și totuși, dincolo de business, pe Daniel oamenii îl încarcă, îl provoacă permanent. Oamenii îți dau foarte mult material, ai cu ce să lucrezi. Faptul că sunt, de exemplu, oameni care fac un împrumut la bancă pentru că vor fotografii făcute de noi, ne motivează. Clienții noștri fideli, mă refer la cei care te cheamă la mai multe evenimente din viața lor, devin din ce în ce mai relaxați cu noi. Noi suntem oameni foarte ok. Apropo de ”filmul vieții”, e atât de frumos să mergi la un om la cununia civilă, la nuntă, la botez, la aniversări… Nu am ales natura, stelele sau altceva, pentru că, momentan, oamenii ne motivează, oamenii ne provoacă și cu ei reușim să ne autodepășim.

Reporter: V-ați gândit vreodată la o provocare absolută, de genul în vara asta nu mai merg la nicio nuntă, merg, de exemplu, în cel mai sărac colț al județului, al țării, vreau să arăt lumii și o altă față a vieții, cumva ”ochiul care plânge”?
Daniel: Îmi place foarte mult și acest gen de emoții. De câte ori am ocazia fac și astfel de fotografii. Dar nu aș putea momentan să renunț la ce fac acum. Poate atunci când o să vreau să mă retrag încet-încet din fotografia de eveniment, când o să spun ”vreau să mă opresc aici”. Am momente în care îmi vine să zic ”Stop!”, mă duc să fotografiez altceva, peisaje… Dar a doua zi o iau de la capăt. Mă copleșesc grijile, nu am trăit în puf, dar o iau de la capăt cu munca asta, pe care o fac cu plăcere. M-aș duce în cel mai sărac colț al țării să fac fotografii, aș surprinde… Doamne, ce aș face acolo, ce cadre aș prinde și cu această altfel de lume…
Ana: Nu aș putea să fac așa ceva, sunt foarte sensibilă. Iar pe de altă parte, dacă o vară întreagă ieși din business-ul ăsta, se reintră foarte greu.

Reporter: Daniel, ai fost fost în Top 10 mondial al fotografilor profesioniști de nunți, un top în care nu intră oricine, realizat de site-ul specializat fearlessphotographers.com. Cum ai primit vestea că ai ajuns printre cei mai buni fotografi profesioniști ai lumii?
Daniel: Se ia totul pe un an în urmă, de exemplu termini 2016 și se alege cel mai bun fotograf în 2017. De exemplu, pe fearless, care este după părerea noastră cel mai mare site internațional de wedding: sunt 6 concursuri pe an, trimiți un număr de fotografii pe care jurații le analizează. Ei aleg din mii de fotografii cca 150-200, cele mai bune. La fiecare etapă sunt alți jurați. Poți câștiga în fiecare etapă o etapă, cu câte etape câștigi mai multe fotografii, cu atât ai mai multe șanse de a intra în top. Se face o medie la sfârșitul anului și intri în Top 10 fearless. Nu contează pe ce poziție. Suntem de 4 ani în fearless. Eu muncesc mult pentru aceste premii, urmăresc fotografiile din întreaga lume. În general, inspirația vine de la ruși, italieni, spanioli și de la americani, ei sunt foarte buni. Eu am vrut să ajung aici, este o muncă enormă. Nu se oferă niciun ban, doar recunoașterea. Ana face fotografii „wow”, deși ea nu muncește pentru premii. Sunt pură întâmplare, dar sunt unele cu care mă mândresc. Eu trebuie să am măcar două fotografii unice pe eveniment, pur și simplu ”sclipiri”… Dar acestea nu ies când vrei tu.
Ana: Eu am luat primul premiu în fearless. Eu am spart gheața, dar pentru mine fotografiile de pe fearless sunt pură întâmplare, inspirația de moment. De pe fearless vin și cereri din toată lumea, dar trebuie să fii disponibil atunci când apare o solicitare. Nu se trezește nimeni în top, sunt fotografi care sunt artiști, care văd viața altfel, dar în general cei care fotografiază muncesc mult, deși trebuie să aibă ceva, un click… 1% inspirație și 99% transpirație. Poți să pui oricui aparatul în mână, dar dacă nu are inspirație…

Reporter: V-a ajutat cu ceva faptul că ați fost recunoscuți oficial și de acest site, primiți mesaje de la colegi ”de breaslă” din țară și din lume?
Daniel: Da. Primim mesaje și aprecieri și datorită faptului că suntem în Top, dar și pentru că am câștigat diverse concursuri, colegi fotografi din țară și de peste hotare ne trimit mesaje. Unii ne spun că vor să fie asistenții noștri, să învețe câte ceva de la noi. Ne întreabă dacă facem cursuri. Anul acesta vom face un workshop, un atelier de fotografie, pe românește. Anul asta pentru mine este o luptă, trebuie să fac altceva, pentru că am impresia că mă plafonez. Vor veni fotografi cărora le place foarte mult munca noastră, și începători, dar care știu totuși să folosească un aparat foto, iar noi vom vorbi despre lumină, cadre, etc. Le dăm sfaturi din ”casa” noastră. Apoi facem o ședință foto cu miri, ei ne vor urmări, vor urmări cum prelucrăm fotografiile, pentru că și aici este o muncă imensă. Avem cereri de la București, Cluj, dar vrem să îl facem aici, la Târgoviște, pentru că de aici am plecat, de la nunțile de la țară… Vom face ședințe foto într-o locație spectaculoasă, dar și într-o locație simplă.
Ana: Ne-a ajutat și ne ajută, lumea a văzut că suntem consecvenți, că nu am luat premiul la nimereală.
Daniel: Unii au comentat ”ce e ăsta? Se poate lua premiu, pentru că dai bani!”. Nu e adevărat, nu dai bani, poți da bani ca să ai mai multe șanse de câștig, nu trimiți 6, ci 16 fotografii, iar pentru astea dai niște bani în plus, ca să mărești miza, dar asta nu înseamnă că am plătit și am luat premiul. Am demonstrat doi ani la rând, am muncit și muncesc mult, tocmai pentru fotografia aia unică. Cred că nunțile îmi plac foarte mult și pentru că sunt diferite, deși sunt aceleași tradiții, eu mă încarc tot timpul din oamenii cu care mă întâlnesc. Iar după orele multe de muncă, începe editarea, care înseamnă și mai multă muncă.

Reporter: Fotografi din lume și din România pe care îi simțiți atât de inspirați, încât poate uneori vă e chiar ciudă? Sau, dimpotrivă, gândindu-mă numai la o mică parte dintre fotografiile voastre, mergeți fiecare ”pe mâna și inspirația lui”?
Daniel: Înainte ne inspiram, dar acum, cu experiență în spate, zic că nu mai e cazul să mă inspir din alții. Dar m-aș duce la ateliere și pentru a vedea modul altora de lucru, experiența lor, fiecare lucrează altfel, m-ar interesa să mă inspir de la ei, dar nu pentru fotografie. Dar cred că de asta sunt diferit de alții, pentru că nu mă mai inspir de la nimeni. Fac fotografie cum simt eu, nu din cărți, nu din filme… Însă comparativ cu munca depusă sau cu ceea ce se practică peste hotare, fotografia de nuntă în România este plătită prost.
Ana: Ne interesează ce îi inspiră pe alții, dar nu ca să îi copiem, ci ca să încercăm și noi.

Reporter: Au fost ani grei sau ușori ca să ajungeți unde sunteți azi? Este adevărat că atunci când faci totul cu pasiune, totul pare ”din zbor”? Nici nu simți când muncești? Sau, făcând o glumă… serioasă, ați început să simțiți?
Daniel: Uiți complet, nici nu știi când trece ziua, oboseala apare după 12-1 noaptea. Dar da, am început să mai simt și oboseală.
Ana: Da, nu simți când muncești, deși…

Reporter: Există un secret al reușitei în meseria voastră? Spuneați că veți organiza workshop-uri de fotografie… De ce? Sunteți gata să divulgați marele secret, dacă există?
Daniel: Nu există niciun secret. Noi vom fi foarte sinceri și liberi în cadrul atelierului. Vom spune lucrurile așa cum le vedem și le simțim noi.
Ana: Nu e niciun secret (n.red. Sau poate este doar muncă multă?!) De câte ori îl întreabă cineva pe Daniel cum a făcut o anume fotografie, el spune „Păi, am tras ca nebunul!” și ei pleacă și spun ”Voi face și eu așa”, dar… nu iese mereu.

Reporter: Pe final, două vorbe despre Târgoviște. Cum e acest oraș pentru voi? Presupun că puteați să locuiți oriunde în țară, poate și în lume, de ce ați ales totuși orașul acesta micuț, ce anume în inimile voastre a rămas atât de împământenit aici?
Daniel: Aici am copilărit și nu cred că m-aș despărți vreodată de Târgoviște. Este un oraș micuț, este aproape de București și de Brașov, iubesc orașul ăsta liniștit. Iubesc Turnul Chindiei maxim, parcul îl iubesc maxim, cartierul meu îl iubesc… Pe foarte mulți clienți de-ai noștri îi atragem aici. Îi chemăm la studio, iar apoi să vadă orașul, să viziteze…
Ana: Aici avem familia, cunoștințele. Am vrut la un moment dat să plecăm la Brașov, dar a fost așa… Îi cunoști pe toți și parcă te simți împlinit. E un oraș de care aparținem.

Pagină facebook: FotoDumbrava
Website: fotodumbrava.ro

Fotografii realizate de Daniel Dumbravă

Fotografii realizate de Ana Dumbravă

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!