Scene demne de un film de acțiune au avut loc pe Drumul Național 1, în zona orașului Bușteni, joi după-amiază, unde un șofer de TIR a declanșat o amplă intervenție a polițiștilor, jandarmilor și trupelor speciale, după ce a refuzat să oprească la semnalele oamenilor legii și s-a baricadat în cabina camionului.
Totul a început după ce administratorul unei firme de transport a alertat Poliția, anunțând că unul dintre angajații săi, aflat la volanul unui autocamion și-a modificat fără explicații traseul și manifesta un comportament neobișnuit.
Polițiștii au pornit imediat pe urmele TIR-ului și au încercat să-l oprească, însă șoferul a ignorat toate semnalele și și-a continuat deplasarea pe ruta Brașov–Ploiești.
În cele din urmă, mastodontul a fost blocat în zona unui centru comercial din Bușteni. Nici atunci bărbatul nu a cedat. A rămas în cabină, a refuzat să coboare și a devenit violent, aruncând pe geam diferite obiecte aflate în interiorul camionului. Mai mult, în momentul în care polițiștii au încercat să intervină, acesta a pus în mișcare ansamblul de vehicule și a acroșat ușor o autospecială de poliție.
Intervenția a căpătat un grad ridicat de risc după ce șoferul a amenințat că își va face rău. Pentru gestionarea situației au fost mobilizate forțe speciale ale Poliției și Jandarmeriei, dar și un negociator, care a încercat să-l convingă să renunțe la gesturile periculoase și să se predea fără incidente.
După mai multe momente de tensiune, mascații au intervenit și au reușit să îl imobilizeze și să îl scoată din cabina TIR-ului, punând capăt unei operațiuni care a ținut în alertă autoritățile și participanții la trafic.
„Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au intervenit pentru gestionarea unei situaţii operative produse pe Drumul Naţional 1, în zona oraşului Buşteni. Sesizarea a fost făcută de administratorul unei societăţi comerciale de transport, care a informat poliţiştii că un angajat, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, şi-ar fi modificat nejustificat traseul şi ar manifesta un comportament neobişnuit.
Echipajele de poliţie au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat şi a continuat deplasarea pe direcţia Braşov-Ploieşti. Ulterior, acesta a oprit în zona unui centru comercial din oraşul Buşteni, iar în momentul în care poliţiştii au încercat să îl determine să coboare din autovehicul, ar fi pus în mişcare ansamblul de vehicule şi ar fi acroşat uşor o autospecială de poliţie”, a precizat IPJ Prahova.
Intervenția a dus la perturbarea traficului în zonă o bună perioadă de timp, iar numeroși participanți la trafic și trecători au asistat la întreaga scenă, mulți dintre ei fiind speriați de desfășurarea evenimentelor.














