Inițiativă ambițioasă la Găești: accesarea de fonduri europene pentru independență energetică în instituțiile publice. Banii găeștenilor nu mai trebuie să meargă pe facturi

Publicitate

Orașul Găești face un pas important spre independența energetică și modernizare. Primăria Orașului a demarat procedurile pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile, destinate instalării de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei în toate instituțiile publice locale.

Această inițiativă ambițioasă vizează transformarea radicală a modului în care sunt gestionate resursele comunității, transformând cheltuielile masive pe facturi în investiții directe pentru cetățeni.

„Lucrăm pentru accesarea de fonduri europene prin care să montăm panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei la instituțiile publice din subordinea Primăriei Orașului Găești.

Școli, grădinițe, spital și celelalte clădiri publice consumă anual cantități importante de energie, iar facturile sunt plătite din bugetul local, adică din banii găeștenilor. Vrem să schimbăm acest lucru.

Prin producerea și stocarea propriei energii, putem reduce semnificativ facturile, iar banii economisiți să rămână în bugetul local și să fie folosiți acolo unde avem nevoie de ei: străzi, școli, sănătate, curățenie și dezvoltarea orașului.

Este simplu: mai puțini bani pe facturi, mai mulți bani investiți în Găești!”, a transmis primarul orașului, Alexandru Iorga.

Publicitate