Infrastructură mai puternică, reacție mai rapidă! Noul plan pentru gestionarea situațiilor de urgență la nivelul județului Dâmbovița

Publicitate

În urma unei ședințe a Grupului de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de eșecul utilităților publice, astăzi, la nivelul județului Dâmbovița a fost susținută o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate concluziile analizei realizate la nivel interinstituțional, precum și direcțiile de acțiune stabilite pentru consolidarea capacității de intervenție în situații de criză.

Evenimentele meteo extreme din perioada 17–18 februarie 2026, când județul nostru s-a aflat sub incidența codurilor galben și portocaliu de viscol și ninsoare, au scos în evidență vulnerabilități semnificative în funcționarea infrastructurii de utilități publice.

În acea perioadă, aproximativ 70.000 de consumatori dâmbovițeni au fost afectați de întreruperi în alimentarea cu energie și alte servicii esențiale, situație care a impus o evaluare rapidă, dar și o analiză aprofundată a capacității de reacție a sistemului.

Potrivit prefectului județului Dâmbovița, Marian Tănase, obiectivul principal al întâlnirii Grupului de Suport Tehnic a fost dublu: pe de o parte, evaluarea situației operative generate de fenomenele meteorologice, iar pe de altă parte, stabilirea unor măsuri clare, coerente și aplicabile pentru prevenirea și gestionarea mai eficientă a unor situații similare în viitor.

„Trebuie să învățăm ceva din această lecție pe care natura ne-a dat-o, aici mă refer la efectele și pagubele produse de fenomenele meteorologice din perioada 17–18 februarie 2026, atunci când ne-am aflat sub incidența codurilor portocaliu și galben de viscol, fenomene care au afectat în jur de 70.000 de consumatori care nu au putut beneficia de anumite utilități.

Obiectivul acestei întâlniri cu Grupul de Suport Tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de eșecul utilităților publice a fost, în primul rând, să evaluăm situația, dar mai ales să vedem ce avem de făcut pe viitor”, a precizat prefectul județului Dâmbovița.

În urma analizei interinstituționale, au fost stabilite următoarele priorități:

-inventarierea completă a rețelelor de utilități și clarificarea responsabilităților în domeniul energiei electrice;

-evaluarea infrastructurii critice pentru alimentarea cu apă și identificarea necesarului real de dotări și modernizări;

-eliminarea echipamentelor nefuncționale sau abandonate amplasate pe stâlpii de distribuție a energiei electrice;

îmbunătățirea mecanismelor de intervenție rapidă în cazul disfuncționalităților din sectorul gazelor naturale.

Aceste măsuri vizează creșterea rezilienței infrastructurii critice și reducerea timpilor de intervenție în situații de urgență, printr-o mai bună coordonare între instituțiile responsabile și operatorii de utilități.

„Voi urmări, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, implementarea măsurilor stabilite și voi solicita, operatorilor implicați, planuri concrete de intervenție, inventarieri și soluții aplicate, în vederea creșterii capacității de răspuns în situații de urgență”, a mai precizat prefectul Marian Tănase.

Scopul final este creșterea capacității reale de răspuns în situații de urgență, protejarea populației și asigurarea continuității serviciilor esențiale, chiar și în condiții meteorologice extreme.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!