Infrastructură educațională modernă și la Găești! Primăria a reușit să obțină finanțarea pentru proiectul „Construire Corp C4 – Școala Gimnazială „Șerban Cioculescu” Găești”, finanțat din fonduri europene.
Valoarea totală a investiției este de 16.851.212,03 lei (inclusiv TVA) și este una dintre cele mai importante investiții realizate în infrastructura educațională a orașului nostru în ultimii ani.
„Pentru realizarea acestui proiect, administrația locală contribuie cu suma de 663.509,95 lei, din care 333.148,68 lei reprezintă cheltuieli neeligibile suportate din bugetul local, iar 330.361,27 lei reprezintă contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului”, a precizat primarul orașului, Alexandru Iorga.
Prin acest proiect va fi construit un corp nou de școală (C4) în incinta Școlii Gimnaziale „Șerban Cioculescu”, o investiție modernă care va răspunde nevoilor actuale ale elevilor și cadrelor didactice. Noua clădire va avea regim de înălțime Parter + 3 Etaje și va cuprinde: 8 săli de clasă moderne și complet dotate; Cancelarie pentru cadrele didactice; Secretariat; Compartiment de contabilitate; Spații administrative; Sală de ședințe și alte spații necesare desfășurării activităților educaționale în condiții optime.
În urma investiției, vor fi oferite condiții mai bune pentru desfășurarea cursurilor, reducându-se aglomerația și fiind asigurat un mediu modern, sigur și prietenos pentru elevi.














