Inconștiență maximă pe un drum comunal din Dâmbovița! O tânără de 19 ani, din Lungulețu, a fost depistată la volan fără permis de conducere, duminică după-amiază. Cum punea în pericol siguranța tuturor participanților la trafic, polițiștii au tras-o imediat pe dreapta.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul a fost încredințat femeii de către un bărbat, de 30 de ani, tot din Lungulețu, deși acesta ar fi știut că tânăra nu deține permis și nu avea dreptul legal de a conduce.
„La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 17:15, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Mătăsaru au oprit pentru control, pe DC 74, în localitatea Zăvoiu, un autoturism condus de o tânără, de 19 ani, din comuna Lungulețu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferița nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul i-ar fi fost încredințat de către un bărbat, de 30 de ani, din comuna Lungulețu, deși ar fi știut că aceasta nu deține permis de conducere”, a precizat IPJ Dâmbovița.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se știe că nu deține permis de conducere.
























