Inconștiența care putea duce la o tragedie! Un copil de 10 ani, din Dâmbovița, s-a urcat la volanul unui BMW și a gonit cu aproape 160 km/h

Publicitate

Inconștiență fără limite pe un drum din județul Dâmbovița! Un copil de 10 ani a fost observat conducând un bolid, cu aproape 160 km/h, pe raza comunei Butimanu! Se pare, că băiatul nu se află la prima ispravă de acest gen. El a mai fost surprins la volan de polițiști.

Video-ul în care se observă minorul la volan, conducând și ascultând manele, a apărut atât în mediul online, cât și în presă. Polițiștii dâmbovițeni s-au sesizat din oficiu și imediat au demarat verificările. Oamenii legii au anunțat că atât copilul, cât şi proprietarul maşinii au fost identificaţi.

„La data de 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu, s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

A fost identificat atât minorul respectiv, cât și proprietarul autoturismului, urmând să fie desfășurate prevăzute (audieri și alte măsuri dispuse de procurorul de caz)”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Din imaginile care au devenit virale pe rețelele de socializare se vede cum minorul își pune în pericol atât propria viață, cât și pe a celorlalți participanți la trafic.

O astfel de practică nu este doar foarte periculoasă, ci şi ilegală. Conform legii, proprietarul maşinii răspunde penal şi riscă pedeapsa cu închisoarea, dar şi suspendarea permisului auto.

În ceea ce priveşte copiii care conduc, legislaţia prevede sacţiuni diferenţiate în funcţie de vârstă. Minorul sub 14 ani nu răspunde penal, însă părintele care îl lasă să conducă riscă o condamnare la închisoare cuprinsă între 6 luni şi 3 ani.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!