Incendiu la o gospodărie din comuna Malu cu Flori

Publicitate

Ziua de astăzi pare a fi una a incendiilor în județul Dâmbovița!

După incendiul de la o școală generală din comuna Hulubești, tot în această dimineață, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați pentru stingerea flăcărilor la o gospodărie din localitatea Micloșanii Mici, comuna Malu cu Flori, de pe Valea Dâmboviței.

Conform ISU Dâmbovița, focul a cuprins o anexă gospodărească, iar victime nu au existat.

Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii de la Garda de Intervenție Voinești, cu două autospeciale cu apă și spumă.Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Micloșanii Mici
Din primele cercetări efectuate, se pare că incendiul s-a produs din cauza unui coș de fum (metalic) neprotejat termic corespunzător față de elemente combustibile.

Au ars: bucătăria (confecționată din lemn) pe o suprafață de cca.35mp, piese de mobilier, obiecte de uz gospodăresc și aparatură electrocasnică din interiorul anexei.

Pompierii au lichidat rapid incendiul, salvând din calea flăcărilor anexele gospodărești situate în imediata vecinătate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!