Impact nimicitor între un autoturism și o ambulanță aflată în misiune! O pacientă de 73 de ani a murit pe loc. Alte cinci, persoane, printre care și o copilă, au ajuns de urgență la spital

Sursă foto: ISU Cluj
Publicitate

Accident înfiorător consumat, luni seara, între un autoturism și o ambulanță, aflată în misiune! În urma impactului nimicitor, o bătrână, de 73 de ani, aflată în autospecială, a decedat. Pacienta a fost găsit de echipajele de intervenție în stare critică, în stop cardio-respirator. Chiar dacă i s-au efectuat manevre de resuscitare, corpul femeii a cedat din cauza leziunilor grave întâmpinate.

Totodată, o copilă de 9 ani și patru adulți au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Accidentul cumplit a avut loc pe DN 1 – E 60, între Huedin și Șaula, județul Cluj.

Nenorocirea s-a produs într-o curbă, când o mașină, condusă de un bărbat, de 40 de ani, a pătruns pe contrasens și a lovit în plin ambulanța aflată în regim prioritar.  În autospecială de se aflau doi membri ai echipajului și o pacientă, bătrâna care și-a pierdut viața. În schimb, în autoturismul care a lovit ambulanța se aflau trei adulți și o minoră.

„În seara zilei de 6 octombrie a.c., în jurul orei 19:55, pe DN1 – E60, între Huedin și Șaula, a fost înregistrat un accident rutier cu implicarea a două autovehicule.

Reprezentanții IPJ Cluj au declarat că din primele verificări a rezultat că un bărbat de 40 de ani, din comuna Poieni, care conducea un autoturism în care se aflau 4 persoane, 3 adulți și un minor, pe direcția orașului Huedin, ar fi pătruns pe sensul opus de mers într-o curbă la dreapta, în condiții ce urmează a fi stabilite, intrând în coliziune cu o ambulanță aflată în regim prioritar.

În ambulanță se aflau doi membri ai echipajului și un pacient.

Toate persoanele implicate au necesitat îngrijiri medicale, însă, din păcate, pacienta transportată, o femeie de 73 de ani, a fost declarată decedată la fața locului.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul”, a precizat IPJ Cluj.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!