Un bărbat de 60 de ani a sfârșit într-un accident îngrozitor, miercuri de dimineață! Acesta și-a pierdut viața după impactul dintre autovehicule, produs pe DN 28, în afara localității Costuleni, județul Iași. Mașina în care se afla victima s-a răsturnat în afara carosabilului. Bărbatul a fost găsit încarcerat între fiarele contorsionate ale autoturismului, de către echipajele de intervenție.
Mașina în care se afla victima a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie. În urma impactului, mașina bărbatului a fost proiectată în platforma destinată transportului de mașini, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile.
De asemenea, în urma accidentului a mai fost rănită și o femeie, în vârstă tot de 60 de ani. Aceasta a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Femeia era pasageră într-una dintre mașinile implicate în accident.
Dosar penal deschis de polițiști
Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
„În dimineața de 4 noiembrie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că pe DN 28, în afara localității Costuleni, a avut loc un accident rutier. Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, de 60 de ani, din județul Vaslui, în timp ce conducea autoturismul dinspre Huși către Iași, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 46 de ani, din județul Iași, care circula dinspre Iași către Vaslui.
În urma impactului, vehiculul condus de bărbat ar fi fost proiectat într-un ansamblu de vehicule, format din autoplatformă etajată și remorcă, condus de un bărbat, de 37 de ani, autoturismul răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul bărbatului de 60 de ani.De asemenea, o persoană a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Iași.

















