O nouă tragedie pe șoselele țării! Vineri după-amiază, pe DN 1 VOCNE, la intrarea în Cluj-Napoca, dinspre Apahida, o fetiță de doar 9 ani și-a pierdut viața după un accident rutier înfiorător, în care au fost implicate patru persoane. Alți doi copii și femeia aflată la volan au ajuns la spital cu răni serioase.
Accidentul s-a produs după ce șoferița, o femeie în vârstă de 56 de ani din Cluj-Napoca, care se deplasa dinspre Gherla către Cluj-Napoca, a pierdut controlul autoturismului din motive ce urmează să fie stabilite de anchetatori. Mașina a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un cap de pod.
Impactul a fost atât de puternic încât toate cele patru persoane aflate în autoturism au fost rănite. Echipajele de intervenție au găsit la fața locului două dintre cele trei fetițe în stare critică, fiind necesare manevre de resuscitare.
Copiii și șoferița au fost transportați de urgență la spital. Din păcate, medicii nu au mai reușit să salveze viața uneia dintre minore. Fetița de 9 ani a fost declarată decedată la unitatea medicală, în ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că o femeie de 56 de ani, din Cluj-Napoca, care conducea autoturismul din direcția Gherla spre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, din cauze care urmează să fie stabilite, și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În mașină se aflau patru persoane, dintre care trei minori. Toți ocupanții au fost răniți în urma impactului și transportați de urgență la spital.
Din nefericire, în urma accidentului rutier produs astăzi, 31 iulie, pe DN1, una dintre minorele aflate în autoturism, în vârstă de 9 ani, a fost declarată decedată la unitatea medicală. Celelalte victime se află în continuare sub supraveghere medicală”, au transmis IPJ Cluj.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
















