Accident violent în Dâmbovița! Doi pasageri, de urgență la spital! Un șofer începător implicat în coliziunea față-spate dintre două mașini

Publicitate

Accident violent cu două autoturisme implicate, duminică după-amiază, în comuna Dragodana, pe DN 72! Un bărbat și o femeie, ambii pasageri într-una dintre mașinile implicate în coliziune, au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. La volanul celuilalt autoturism se afla un tânăr de doar 18 ani, din Răzvad. Acesta ar fi și vinovat pentru producerea accidentului.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest. Rezultatele au fost negative, astfel că alcoolul nu a fost indicat drept cauză a producerii accidentului.

„Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr, de 18 de ani, din comuna Răzvad, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN72, în comuna Dragodana, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de un bărbat, de 50 de ani, din județul Prahova.

În urma impactului, un bărbat, de 52 de ani și o femeie, de 43 de ani, ambii din județul Prahova, pasageri în cel de-al doilea autoturism, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Aceștia nu au dorit să depună plângere pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Detașamentului Găești, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. La fața locului a fost mobilizat și o ambulanță SAJ Dâmbovița.

„În jurul orei 17:37 am fost solicitați să intervenim în cazul unui eveniment rutier pe raza localității Dragodana, DN 72.

La fața locului au fost identificate două autoturisme implicate în eveniment și două victime, una de sex feminin și una de sex masculin. Acestea au fost asistate medical, ulterior fiind transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis SAJ Dâmbovița.

 

 

În această după-amiază, 30 august a.c., în jurul orei 17:40, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în comuna Dragodana.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr, de 18 de ani, din comuna Răzvad, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN72, în comuna Dragodana, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de un bărbat, de 50 de ani, din județul Prahova.

În urma impactului, un bărbat, de 52 de ani și o femeie, de 43 de ani, ambii din județul Prahova, pasageri în cel de-al doilea autoturism, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Aceștia nu au dorit să depună plângere pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Publicitate