Holcim România se alătură luptei împotriva pandemiei de coronavirus. Donație importantă pentru 11 spitale, inclusiv din Dâmbovița

Publicitate

Ionuț Parghel

Holcim România se alătură luptei împotriva pandemiei de COVID-19 și vine în sprijinul spitalelor din comunitățile în care își desfășoară activitatea.

Un număr de 11 unități medicale din țara noastră care gestionează pacienți infectați cu coronavirus vor primi sprijin financiar din partea Holcim România, suma totală donată fiind de 2,6 milioane de lei (aproximativ 540 000 de euro).

Compania a ales spitalele din comunitățile în care își desfășoară activitatea, în județele Argeș, Dâmbovița, Arad, Bihor, Prahova, Cluj, Iași și Timiș. Fondurile vor fi folosite pentru a cumpăra echipamente medicale și individuale de protecție precum mănuși, combinezoane, măști, tuneluri de dezinfecție, lămpi UV, ventilatoare mecanice, monitoare de funcții vitali și paturi ATI.

“Sănătatea angajaților, a comunităților și a partenerilor noștri este prioritatea noastră numărul unu în orice moment, dar mai ales acum în paralel cu implementarea unor măsuri riguroase de prevenție, menite să ne aisgure continuitatea și posibilitatea de a ne respecta promisiunile față de colegii și clienții noștri în deplină siguranță, am luat legătura cu reprezentanții spitalelor și am discutat despre nevoile lor.

Astfel, am luat decizia de a contribui în punctul cel mai sensibil pentru comunități, acolo unde este și va fi în continuare cea mai urgentă nevoie în următoarea perioadă, iar cu această ocazie vreau să mulțumesc tuturor persoanelor care lucrează în domeniul sănătății, care se află în prima linie și care fac eforturi supraomenești pentru a ne salva. Sunteți eroii noștri și ne bazăm pe voi mult curaj și sănătate în continuare”, a precizat Horia Adrian, CEO Holcim România& Market Head Emerging Europe.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!