Kira Târgoviște a ajuns de neoprit în Campionatul Național de handbal pentru junioare II. Echipa antrenată de Flavius Chira și Ovidiu Rizescu este liderul autoritar al seriei D, cu 6 puncte acumulate, după ce are parte de un parcurs excelent în actualul sezon. Formația târgovișteană a jucat până acum trei meciuri la capătul cărora a ieșit de fiecare dată învingătoare.
Ieri, în etapa a treia a campionatului, Kira a trecut de CSȘ Ploiești, cu 20-15. De asemenea, în primele două runde, dâmbovițencele au învins pe Viitorul Pitești (26-24) și Unirea Dobroiești (25-20). Tot din seria D mai fac parte CSȘ 6 București, Rapid București și CT Media București, ultima fiind următorul adversar din campionat al formației târgoviștene. Obiectivul echipei dâmbovițene în actuala stagiune este calificarea la turneul semifinal.
”Suntem invincibili și sperăm să o ținem tot așa. Fetele s-au comportat foarte bine până acum. Pregătesc această grupă de cinci ani, iar roadele încep să se vadă. Ne dorim calificarea la turneul semifinal. Vedeta echipei este Cristina Florea, jucătoare aflată la Centrul Național de Excelență de la Râmnicu Vâlcea”, ne-a declarat antrenorul Flavius Chira.
Formația târgovișteană joacă meciurile de pe teren propriu în sala de sport din localitatea Aninoasa. Lotul echipei Kira Târgoviște cuprinde următoarele jucătoare: Ana Maria Florea, Andreea Popa, Ruxandra Dincă, Elena Hamciuc, Elena Lancer, Alexandra Negroiu, Maria Cozma, Alina Paraschiv, Letiția Matei, Raluca Lujerdean, Alexandra Damean, Elena Nicolae, Cristina Florea, Andreea Cătănescu, Teodora Băcanu, Ștefania Ilinca, Andreea Stan, Ana Maria Comeagă și Ionela Mircea.
Ionuț Parghel