Gest de generozitate din partea unui preot târgoviștean: donează casa bunicilor unei familii serioase. „E doar un bine pe care îl fac pentru binele pe care l-am primit și eu”

Publicitate

Părintele Gabriel Eftemie, care slujește la Biserica Sfântul Gheorghe din Târgoviște, a transmis pe contul său de Facebook că vrea să doneze casa bunicilor săi, situată în comuna Cornățelu.

«Casa batrânească nu se vinde». Donez casă bătrânească în satul Cornățelu unei familii serioase, decente și cu bun simt. A fost casa bunicilor mei și de câțiva ani este nelocuită. Se donează cu act de donație cu clauză de neînstrăinare. Nu solicit niciun ban, e doar un bine pe care îl fac pentru binele pe care l-am primit și eu și pentru toate binecuvântările lui Dumnezeu.

Voi discuta personal cu toți cei interesați și voi decide să ajunga la cei care au cea mai mare nevoie de ea”, a precizat preotul pe contul său de facebook.

Postarea a strâns peste o sută de mesaje de la persoane care apreciază și admiră gestul de generozitate până la persoane care strigă efectiv după ajutor, familii cu copii mulți, și pentru care probabil căsuța simplă, cu acareturile ei și terenul aferent, ar fi un dar venit din Cer.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!