Nu au intrat în sala de arte marțiale pentru a deveni invincibile. Au intrat pentru a se descoperi pe ele însele. Roxana Elena Pletea și Cătălina Daniela Georgescu sunt două dintre tinerele care au transformat antrenamentele într-un drum al maturizării, al disciplinei și al depășirii propriilor limite. Astăzi, amândouă poartă cu mândrie Centura Albastră AGER.
Într-o lume în care succesul este măsurat adesea în rezultate rapide, în diplome, medalii sau performanțe vizibile, povestea celor două tinere de la Școala de Arte Marțiale Mixte AGER din Târgoviște vorbește despre ceva mult mai profund: lupta cu tine însuți.
Roxana Elena Pletea și Cătălina Daniela Georgescu au parcurs ani de antrenamente, evaluări, stagii, momente de îndoială și perioade în care au fost la un pas să spună „gata”. Au continuat însă.
Iar Centura Albastră AGER nu este, pentru ele, doar o bucată de material legată în jurul taliei. Este dovada unui proces interior.
Roxana: „În primii mei ani m-am simțit cea mai mică, cea mai slabă, cea mai neputincioasă”
Pentru Roxana Elena Pletea, studentă la Master Marketing, la Facultatea de Științe Economice, începutul a venit aproape întâmplător. A câștigat un abonament gratuit la o tombolă organizată la petrecerea de sfârșit de an a Școlii AGER. Atât a fost nevoie.
„Am început să practic arte marțiale la AGER din pură întâmplare. Am câștigat un abonament gratuit la o tombolă, la petrecerea de sfârșit de an a Scolii AGER.
M-a atras ideea de a începe, mai ales pentru că în acea perioadă mă simțeam blocată în propriul confort, nu aveam un hobby sau ceva cu care să îmi ocup timpul și, în cele din urmă am considerat că a fost oportunitatea potrivită la momentul potrivit.
Cred cu tărie că acest pas m-a ajutat să fac diferit anumite alegeri importante în viața mea. Alegeri, care fără AGER, ar fi fost influențate de cei din jurul meu, fiind nativ o persoană care vrea să îi mulțumească pe alții.
În primii mei ani de arte marțiale m-am simțit cea mai mică, cea mai slabă, cea mai neputincioasă. De multe ori nu înțelegeam ce se întâmplă. Eram, de asemenea, cea mai tăcută din sală. Eram mulțumită decât dacă îmi priveam colegii cum se joacă, cum socializează și îmi făceam temele pe care mi le dădea Sempai Viorel Gabriel Staicu Jr.
Ce m-a făcut să continui este ceva chiar banal. A fost acea acceptare pe care am primit-o din partea antrenorilor mei. Nu mai făcusem vreun sport până în acel moment, nu eram cine știe ce talent în arte marțiale, dar am găsit în AGER un spațiu în care aveam voie să greșesc și să învăț din greșeli, eram încurajată să fiu eu însumi, așa timidă cum eram și eram continuu stimulată să fiu din ce in ce mai bună”, ne-a povestit Roxana.
A mers la un stagiu cu piciorul în ghips
Drumul Roxanei către gradele AGER nu a fost unul lipsit de obstacole. Când urma să susțină stagiul de evaluare pentru Centura Galbenă, și-a rupt piciorul cu doar câteva săptămâni înainte. Avea două variante: să renunțe la stagiu sau să vină cu piciorul în ghips. A ales a doua variantă.
„De la ei am învățat să iubesc a învăța. Să iubesc dezvoltarea continuă, să caut întotdeauna să fiu cea mai bună versiune a mea.
Prima dată când am încercat să dau de Centura Galbenă AGER, s-a întâmplat să îmi rup piciorul cu câteva săptămâni înainte. Mi s-au oferit două opțiuni: ori renunț la stagiu, ori vin cu piciorul în ghips. Am ales a doua variantă cu entuziasm. În esență, accidentarea mea nu a fost atât de gravă, dar amintirile pe care le-aș fi pierdut dacă stăteam acasă ar fi fost o pierdere uriașă.
Pe lângă faptul că mi-am demonstrat mie că o accidentare nu mă poate opri de pe drumul meu, am găsit înțelegere și ajutor din partea tuturor colegilor mei, care se băteau pentru mine „Cine o cară pe Roxana mai mult?”
Drumul meu către Gradele AGER nu numai că m-a învățat perseverența, munca, răbdarea, dar m-a învățat cum să lucrez eu cu mine pentru a obține cele mai bune rezultate.
Am învățat:
-Cum să mă folosesc de orice lucru mărunt pentru a mă motiva;
-Cum obiceiurile mărunte construiesc disciplina care mă va conduce la centură;
-Cum să îmi ascult corpul, când să mă opresc și când să trec peste;
-Cum să mă antrenez în orice moment al vieții. Fiecare experiență te învață ceva pentru centură, chiar dacă nu ești la sală;
-Cum să mă adaptez situațiilor. Greșeala nu e capăt de drum, e o oportunitate să arăți cât de bine te adaptezi;
-Ce mă motivează;
-Pe lângă cine să stau ca să dau cel mai mare randament.
Am învățat cum să fiu eu însumi în mijlocul examinării sau al camerei de filmat. M-am confruntat mult timp cu această problemă. La multe evaluări de grad nu am luat centura pentru că nu arătam cine sunt eu cu adevărat, ci o mască. Voiam să arăt cine credeam eu că vrea Sensei Viorel M. Staicu să vadă. De cele mai multe ori, totuși, masca mea dădea cu stângul în dreptul.
În Stagiul de Perfecționare din ianuarie 2025, în care am luat Centura Albastră AGER, am decis să nu mă mai intereseze de rezultatul final, ci pur și simplu să dau ce am mai bun din mine, să încerc să învăț cât mai mult și să mă bucur de fiecare moment din stagiu și, cu toate că aveam alte probleme la picior, Sensei m-a considerat pregătită pentru acel grad.
Stagiile în sine sunt bombe condensate de informații și experiențe. Cu toate că se fac in grupă, totul se simte personalizat pe putințele, neputințele, cunoștințele și nevoile tale.
Așadar, cu sau fără centură, de fiecare dată când merg într-un stagiu mă simt câștigată”, ne-a transmis Roxana.
Cea mai grea luptă nu s-a dat pe tatami
Poate cea mai puternică lecție a Roxanei nu a venit însă în timpul unui stagiu, ci într-un antrenament de sparring Kyokushin.
„Acum să spun și cealaltă față pe care toți o simțim. Să nu crezi că totul este frumos în AGER. Au fost și sunt convinsa că vor fi mereu momente de îndoială, de frustrare la maxim, momente în care am spus „Aici mă opresc!”
Cea mai recentă și de impact experiență pe care am avut-o în acest sens a fost anul trecut.
Făceam sparing kyokushin cu Sempai și nu îmi ieșea absolut nimic, mă mișcam greu, nu mă puteam coordona, nervii erau întinși la maxim. După ce a sunat cronometrul “sfârțit de repriză” mi-am zis în gând: „Asta e ultima zi!”.
Mă decisesem în interior că nu voi mai continua în AGER, că mă voi opri. Au mai trecut doua runde, m-am calmat puțin și am zis „Voi mai face o ultimă rundă cu Sempai”.
Dar, din momentul în care a sunat cronometrul „început de repriză” eram complet altă persoană. Mă mișcam mult mai bine, eram mult mai agilă, mă coordonam mai bine, m-a lăudat și Sempai atunci (și pentru cine îl cunoaște, e mare lucru).
Experiența aceea mi-a schimbat complet perspectiva asupra vieții. M-a învățat două lucruri esențiale în AGER, dar și în viață
În cele mai chinuitoare momente din viața noastră nu avem nicio idee cât de sus putem ajunge, doar dacă mergem încă puțin mai departe.
Când ești blocat într-o situație tot ce ai nevoie este o schimbare de perspectivă. În cazul meu atunci, puneam foarte multă presiune pe mine, iar a doua rundă am intrat în meci cu mentalitatea „Nu mai am nimic de pierdut. Pot pur și simplu să mă bucur de moment.”
Astăzi muncesc pentru următorul grad, dar nu numai pentru Centura Verde AGER. Muncesc să fiu „de neatins” atât în sală cât și în societate”, și-a încheiat Roxana povestea cu privire de „războinică” AGER.
Cătălina, de la dans la arte marțiale
Povestea Cătălinei Daniela Georgescu începe la vârsta de aproximativ 10 ani. Elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Petru Cercel” din Târgoviște, Cătălina a ajuns la AGER pentru că își dorea să încerce ceva diferit de dans.
Tatăl ei a înscris-o la arte marțiale. Astăzi, după ani de antrenamente, spune că AGER a făcut parte din aproape jumătate din viața ei.
„Mă numesc Georgescu Cătălina Daniela, am 17 ani și sunt in Școala de Arte Marțiale Mixte AGER din anul 2019, de când aveam aproximativ 10 ani.
Am vrut să încerc ceva diferit față de dans. Așa că tatăl meu m-a înscris la arte marțiale.
Astăzi, pot spune că această școală de arte marțiale a făcut parte din aproape jumătate din viața mea si a contribuit enorm la formarea mea.
Încă de la primele antrenamente, am fost captivată de felul în care Sempai-ul nostru Viorel Gabriel Staicu Jr. ne predă și ne pregătește la Școala AGER Târgoviște. Dumnealui nu se axează doar pe antrenamentul fizic, ci și pe cel mental.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este faptul că putem vorbi liber despre orice subiect. Sempai ne îndrumă si ne oferă sfaturi indiferent de situație. Este ca cel mai bun prieten al nostru! De fiecare dată ne încurajează să devenim cea mai bună versiune a noastră și să nu renunțăm atunci când întâmpinăm dificultăți, fie în sport, fie în viața de zi cu zi.
Sensei Viorel M. Staicu este fondatorul și coordonatorul Scolii AGER in Romania, cel care ne evaluează dezvoltarea și ne oferă centurile/gradele din AGER prin intermediul Stagiilor de perfecționare unde pregătirea și discuțiile sunt la un nivel mult mai ridicat”, ne-a declarat Cătălina.
Șase luni de pauză. Probleme financiare. O altă sală. Și întoarcerea la AGER
Pentru Cătălina, aceste stagii au devenit momente esențiale în evoluția sa. Nici drumul ei nu a fost lipsit de încercări.
„Fiecare stagiu cu Sensei este o experiență inedită și foarte valoroasă, care m-a ajutat să-mi șlefuiesc armele, să-mi întăresc scopurile, țintele și a amplificat tot ceea ce mi-a fost predat de către Sempai la sala noastră.
În urmă cu câțiva ani, având niște probleme medicale, am fost nevoita să iau o pauză de 6 luni.
Apoi au urmat nişte dificultăți financiare și neputând să mai merg în AGER, am încercat să merg într-o altă sală obișnuită, unde nu m-am regăsit. Pur și simplu, nu era la fel și m-am întors imediat la sala mea.
Datorită tuturor anilor petrecuți la AGER, am devenit o persoană mai disciplinată și mult mai pregătită să fac față provocărilor. Am învățat că succesul se obține prin muncă, răbdare și perseverență și că adevărata putere nu constă în forța fizică.
Școala de Arte Marțiale Mixte AGER este locul în care am crescut, m-am dezvoltat și am învățat nenumărate lecții pentru care le voi mulțumi mereu, atât lui Sempai, cât și lui Sensei!”, ne-a povestit Cătălina.
Lecția anturajului: „Oamenii pe care îi numeam prieteni mă țineau departe de visurile mele”
La început, Cătălinei i-a fost greu. Nu înțelegea întotdeauna explicațiile, era confuză, dar îi plăcea să vină la antrenamente. Și-a propus să obțină Centura Galbenă.
„Acum sa va spun despre progresul meu. La început mi-a fost greu. Nu înțelegeam tot ce ne explica Sempai și de multe ori eram confuză. Totuși, îmi plăcea să merg la antrenamente, așa că am rămas și mi-am propus să obțin Centura Galbenă despre care nu înțelegeam prea multe la o vârstă așa de mica.
La primul stagiu de pregătire am realizat că puteam să reușesc, că puteam să iau centura cu ușurință, însă nu a fost așa pentru că eram influențată de un anturaj nepotrivit. Mi-a luat mult prea mult să-mi dau seama că oamenii pe care eu îi numeam prieteni, mă țineau departe de visurile mele, de dezvoltarea mea.
De atunci am început să fiu mai atentă la ceea ce învățam, să pun întrebări, să analizez și să aleg mai bine oamenii din jurul meu. Atunci am înțeles cu adevărat ce înseamnă: „Spune-mi cu cine stai, ca să-ți spun cine ești”.
Cu toate acestea, m-am antrenat în continuare și până la urmă am obținut Centura Galbenă AGER”, ne-a spus Cătălina.
Momentul în care Cătălina s-a luptat cu Sensei
A urmat Centura Portocalie. Cătălina s-a antrenat suplimentar, a muncit și a început să-și depășească fricile. A venit și un moment pe care nu îl va uita: sparring-ul cu Sensei Viorel M. Staicu.
„Mi-am luat apoi scopul să obțin Centura Portocalie AGER. M-am antrenat în plus față de ce făceam la sală, iar împreună cu toate lecțiile luate, eram atât de determinată încât am început să mănânc pământul!
Așa s-a întâmplat să mă bat cu Sensei! Da, pot spune că am avut oportunitatea să mă bat Sensei Viorel M. Staicu.
Bătaia propriu-zisă a fost o experiență nemaipomenit de grea pentru mine, imaginați-vă câte emoții aveam, să fiu într-un meci de sparring cu un profesionist și cu atâția spectatori și colegi care mă priveau. Dar știam că, dacă vreau altceva de la viață, trebuie să mă duc mai departe și numai așa am scăpat de frica mea de bătaie.
După sparring am observat o schimbare, dar nu doar la mine, ci si a persoanelor din jurul meu. Am început să fiu privită cu mai mult respect, de colegi, de prieteni, și am început să atrag oameni cu aceleași scopuri și interese ca mine.
Am participat apoi la un alt Stagiu, în ianuarie 2025, în care am simțit cu adevărat efortul și munca depusă până atunci.
Teoria începuse să devină cât mai clară de înțeles, cu ajutorul experienței acumulate, am început să fac conexiuni. Totodată am dat tot ce am avut mai bun la fiecare antrenament, iar când au venit rezultatele, obținusem Centura Portocalie AGER”, ne-a povestit Cătălina.
Centura Albastră: momentul în care au încetat să mai alerge după centură
Paradoxal, cea mai importantă lecție a venit atunci când ea a încetat să mai fie obsedată de rezultat.
„Următorul scop era Centura Albastră AGER. Credeam că era un scop prea greu de obținut, aproape imposibil inițial, până când m-am ambiționat și am luat-o ca un exemplu pe colega mea cu Centura Albastră AGER, Roxana. M-am gândit că dacă ea a putut, pot și eu!
Și nu am uitat: Atunci când ajungi la eșec prin antrenament, nu este un semn să te oprești, ci o oportunitate de a te căli prin perseverență!
Acest gând m-a ținut lipită de antrenamente. Totuși, ceva îmi lipsea. Simțeam de parcă alergam după o centură și nu asta era ceea ce am vrut să fac. Am vrut să fiu eu! Fără gândul de a căuta să am ceva material.
Mi-am schimbat apoi viziunea asupra Centurii Albaste AGER și am început să muncesc nu pentru a avea ceva, ci pentru a fi ceva.
Recent, în zilele 23, 24 și 25 august 2026 am participat în Stagiul de Perfecționare, Nivel II, cu o mentalitate diferită, fără să mă mai intereseze de centură. Am căutat să ies constant din zona mea de confort, să învăț cât mai mult și mai ales, să fiu eu! Cu ajutorul metodelor de predare ale lui Sensei, am putut să scap de orice emoție am avut.
Atunci când au venit rezultatele, am fost șocată să aflu că am obținut centura. În momentul acela mi-am dat seama că, atunci când nu mai alergi după un rezultat și te concentrezi pe ceea ce ai de învățat, lucrurile vin de la sine.
Astăzi port cu mândrie Centura Albastră AGER și sunt foarte fericită că am ajuns până aici. Dar, mai presus de centură, sunt mândră de omul care am devenit în toți acești ani, datorită tuturor lecțiilor învățate și a culturii de la AGER.
Știu că drumul meu nu se oprește aici. Centura aceasta nu este sfârșitul, este începutul unei noi etape, în care voi continua să învăț, să mă perfecționez și să devin, în fiecare zi, o persoană mai bună decât am fost ieri”, a încheiat Cătălina, o altă „războinică” AGER.
