Luca Gabriel Puiu
Flacăra Moreni traversează un sezon excelent în Liga 3, iar visul promovării în eșalonul secund prinde tot mai mult contur. Lider detașat în Seria 3, formația de pe malul Cricovului impresionează prin constanță și rezultate, iar jucătorii încep să privească tot mai încrezători spre un obiectiv îndrăzneț. Printre cei care cred în șansele echipei se numără și Andrei Cristea, unul dintre oamenii de bază ai formației morenare.
După opt etape disputate, Flacăra Moreni conduce autoritar clasamentul, cu 22 de puncte, bilanțul echipei fiind unul impresionant: șapte victorii și un rezultat de egalitate. Neînvinsă până acum în campionat, formația morenară are toate motivele să spere la un parcurs care să o apropie de promovarea în Liga 2.

Totuși, în vestiarul echipei, entuziasmul este însoțit de realism. Andrei Cristea, mijlocașul central în vârstă de 20 de ani, a vorbit deschis despre obiectivul promovării, la finalul amicalului pierdut de Flacăra, cu scorul de 0-3, în fața Chindiei Târgoviște, la mijlocul acestei săptămâni.
„Într-adevăr, ne gândim la promovare, dar trebuie să fim realiști. Încercăm să o luăm pas cu pas, antrenament cu antrenament, meci cu meci, iar în final să facem tot posibilul să obținem promovarea”, a declarat Andrei Cristea.
Ajuns la Moreni în vara anului trecut, după ce a evoluat la nivel de juniori pentru Chindia Târgoviște, tânărul mijlocaș a devenit unul dintre jucătorii importanți ai echipei antrenate de Cristinel Țermure. Evoluțiile sale din actualul sezon îi oferă motive să privească înainte cu încredere, iar exemplul lui Rareș Mihai reprezintă un reper important.
La rândul său, fost jucător al echipei din Moreni, Rareș Mihai a revenit la Chindia Târgoviște și a ajuns golgheterul formației de lângă Turnul Chindiei. Cristea speră să-i urmeze exemplul și să progreseze pas cu pas, fără să se lase distras de presiunea rezultatelor.
„Da, într-adevăr, o să o iau pas cu pas, așa cum a fost până acum. Rareș Mihai este un exemplu pentru mine”, a precizat mijlocașul într-un interviu acordat după succesul cu Victoria Corbeanca.

Înfrângerea cu Chindia, un semnal de alarmă înaintea meciurilor oficiale
Deși rezultatele din campionat sunt excelente, amicalul cu Chindia a scos la iveală și câteva aspecte care trebuie îmbunătățite. Morenarii au fost surprinși de golul primit rapid și au încheiat partida cu trei goluri încasate, însă Andrei Cristea consideră că astfel de momente pot deveni lecții importante pentru echipă.
„Da, nu ne așteptam să luăm gol atât de repede, cum nu ne așteptam să luăm trei, dar o mică neatenție din partea tuturor, undeva se greșește, că până la urmă greșim toți. Dar, fiind un meci de pregătire, am încercat să remediem greșelile și, chiar dacă nu le-am remediat pe toate, încercăm să facem tot posibilul să devenim cât mai buni”, a explicat tânărul fotbalist.

Urmează un nou meci pentru liderul Seriei 3
În etapa a noua a campionatului, formația lui Andrei Cristea se deplasează la CSO Plopeni, unde va încerca să-și continue seria pozitivă și să-și consolideze poziția de lider.
Cu un parcurs aproape perfect după primele opt etape, morenarii au demonstrat că pot lupta pentru obiective importante. Drumul până la Liga 2 este însă lung, iar fiecare meci poate cântări enorm în clasamentul Seriei 3.

















