Flacăra Moreni țintește un rezultat pozitiv în derby-ul dâmboviţean. Ce spune primarul Constantin Dinu

Publicitate

Ionuț Parghel
Flacăra Moreni joacă, astăzi, pentru a doua oară în acest an într-un meci oficial. Gruparea de pe Cricov va da piept, în deplasare, cu FC Aninoasa, într-un joc ce va conta pentru runda inaugurală a returului de campionat. Disputa dintre cele două formații se anunță a fi pe viață și pe moarte, atâta timp cât duelul se caracterizează ca fiind unul al orgoliilor locale. Situația delicată din clasament îi obligă pe “lupi” să atace toate punctele la Aninoasa.

Un succes în disputa cu Aninoasa își dorește și Constantin Dinu, primarului orașului Moreni, edil care a precizat că obiectivul galben-albaștrilor în retur va fi evitarea retrogradării la finalul sezonului. “ Va fi un derby dâmbovițean în care ambele formații țintesc victoria. Ne dorim cel puțin un punct la Aninoasa. Cum nu stăm prea bine în clasament trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a obține un rezultat pozitiv. Meciul se anunță unul foarte greu, la fel cum va fi și terenul. Jocul va fi deschis oricărui rezultat. Chiar dacă noi am ieșit învingători în ultimele dispute cu Aninoasa, de această dată situația va fi cu totul alta. Sperăm să fie un joc plăcut și în spiritul fair-play-ului. Obiectivul nostru în retur este salvarea de la retrogradare și formarea unei echipe competitive pentru campionatul următor”, ne-a precizat Constantin Dinu. În meciul tur, Flacăra a învins cu  3-2, după un meci dramatic, în care Aninoasa a condus cu 2-0, iar elevii lui Gabriel Paraschiv au întors scorul pe tabelă în ultima parte a întâlnirii. Înaintea meciului de astăzi, Flacăra se află în clasament pe locul 11, cu 12 puncte acumulate. În primul joc din acest an, morenarii au trecut de CS Tunari, cu 1-0.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!