Sezonul actual al Ligii a 3-a este unul negru pentru Flacăra Moreni. Gruparea de pe malul Cricovului reprezintă o umbră a echipei din campionatul precedent. Dacă în urmă cu un an trupa lui Gabriel Paraschiv se bătea pentru locurile fruntașe, acum poziția morenarilor este total opusă.
Echipa “lupilor” a ajuns “lanterna roșie” a seriei după scurgerea a nouă etape. Declinul galben-albaștrilor este recunoscut și de Constantin Dinu, primarul orașului Moreni. Edilul se aștepta la o cădere a echipei după plecările din vară, dar în schimb nu vedea niciodată Flacăra codașă în C3. Acesta crede că marele picaj morenar a apărut după meciul cu Petrolul Ploiești, când echipa a fost învinsă de prahoveni. Tot edilul lasă de înțeles că echipa nu întâmpină probleme cu banii. “Nu aș putea spune că sunt probleme. Probabil, că modificarea lotului în vară a provocat acest picaj. Echipa nu a ajuns în totalitate omogenă. Meciul cu Petrolul, în care am avut trei eliminări, ne-a dat total peste cap. Traversăm o perioadă grea, dar locul nostru nu va fi unde ne aflăm acum. Mă așteptam la un recul al echipei, dar nu la o cădere așa masivă. De asemenea, cred că am avut și ghinion în câteva meciuri, pierzând pe final. Morenarii cred că iubesc în continuare Flacăra și sunt alături de ea. Din cauza acestui parcurs cred că suferă și ei. În continuare acordăm încredere jucătorilor și antrenorilor, iar publicul morenar e tolerant. Probleme cu banii la echipă nu există. Doar o singură dată s-au întârziat salariile cu câteva zile. Nu are de ce să fie probleme atâta timp cât există salarii la zi, masă, transport sau medicamentație. Vom încerca în iarnă să întărim echipa cu jucători care se încadrează în limitele bugetului nostru. Vom trece și peste această perioadă grea”, ne-a precizat primarul Constantin Dinu. La nivelul lotului, Flacăra a renunțat la serviciile apărătorului Gabriel Timofte. Mâine, de la ora 15.00, pe teren propriu, “lupii” lui Paraschiv vor întâlni pe Astra II, formație aflată pe locul 5.
Ionuț Parghel