A făcut șah mat Brăila! Alin Nisipeanu, gol şi pasă de gol cu Dacia Unirea. “Sunt bucuros”

Publicitate

Alin Nisipeanu (20 ani) s-a dovedit un jucător providențial pentru Chindia Târgoviște în meciul cu Dacia Unirea Brăila, câștigat de dâmbovițeni cu 2-0. Mijlocașul a fost omul meciului de pe “Eugen Popescu” după ce a pus umărul serios la victoria echipei antrenate de Nicu Croitoru.

Cel alintat de colegi “Alică” a deschis scorul disputei (15), iar apoi a oferit o pasă decisivă pentru Cherchez (32), jucător ce a stabilit scorul final al întâlnirii. Reușita cu Brăila a fost prima în acest campionat pentru Nisipeanu și a patra la nivelul Ligii a 2-a, după ce debutul său a avut loc în 2015. “E o victorie importantă. A fost un succes obținut în fața unei echipe bune care ne-a pus ceva probleme. Ne-am dorit această victorie pentru a ne apropia de podium. Mă bucur că am jucat bine și că mi-am ajutat echipa să câștige. Important era să câștigăm, iar că am reușit să marchez mă face să fiu foarte bucuros. E bine că am înscris, nu o mai făcusem de mult. E bine că am spart gheața și sper să o țin tot așa sezonul acesta”, ne-a precizat jucătorul târgoviștean.

“Să promovez cu Chindia în Liga I ar fi cel mai frumos vis al meu”

Mijlocașul își dorește să ajute și mai mult echipa în meciurile care vor urma. Nisipeanu și-a propus în plan personal să joace în cât mai multe meciuri și să marcheze de fiecare dată când se ivește posibilitatea.Cum disputa cu Brăila a trecut, mijlocașul și-a îndreptat atenția spre partida cu FC Argeș Pitești, adversar pe care Chindia îl va întâlni la sfârșitul acestei săptămâni. “Mă gândesc să joc în cât mai multe jocuri, să pot ajuta echipa să câștige și să continuu să marchez în meciurile care vor urma. Mi-aș dori să termin campionatul cu Chindia pe podium. Pentru mine ar fi senzațional să pot să promovez cu Târgoviștea în Liga I. Cred că ar fi cel mai frumos vis la meu. Cu FC Argeș va fi un joc greu, dar trebuie să mergem la Pitești și să câștigăm”, a încheiat “Alică”. Nisipeanu a promovat la prima echipă a Chindiei în urmă cu doi ani, după ce a fost luat de Silviu Dumitrescu de la primă grupă de juniori a clubului. Primii antrenori care l-au învățat tainele fotbalului pe Nisipeanu au fost Ciprian Prisăcaru și Mihai Tătăranu.

Ionuț Parghel

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele