După furtuna violentă din vestul ţării, în urma căreia au murit opt oameni, se va implementa “Sistem Alert”

Publicitate

La o zi după furtuna deosebit de violentă ce s-a abătut ”ca din senin” peste județele din nordul țării, cu un bilanț tragic: 8 morți și peste 150 de răniți, premierul Mihai Tudose a cerut implementarea în cel mai scurt timp a unui sistem integrat de alertare a populației în situații de risc major, prin mesaj de urgenţă transmis pe telefonul mobil.

”Sistem Alert” va fi dezvoltat și implementat de ANCOM, IGSU, STS în colaborare cu operatorii de telefonie, iar soluțiile tehnice vor fi stabilite în cadrul unui grup de lucru constituit din reprezentanţi și experți ai instituțiilor menţionate, care a avut prima întâlnire chiar ieri, 18 septembrie.
”Sistem Alert” va funcționa prin transmiterea unor mesaje de alertă specifice transmise abonaților pe telefonul mobil, nu doar printr-un simplu SMS, după modelul celor deja existente și funcționale în alte state europene.
Alertele vor fi emise în funcţie de situațiile de urgenţă apărute la nivel regional – fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii, alte calamități și situații de risc.
În paralel cu implementarea sistemului de alertă, va fi demarată o campanie de informare publică și pregătire a populației pentru utilizarea acestui sistem.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele