Dimineață de coșmar la Adânca! Tânărul polițist rănit grav în accidentul cumplit are 20 de ani și este din Comișani

Foto: Arhivă
Publicitate

Un tânăr de doar 20 de ani, din comuna Comișani, a fost rănit grav  în urma accidentului grav  produs în această dimineață, pe DN 72, în localitatea Adânca.

Mașina pe care o conducea s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar victima a fost transportată la spital cu elicopterul SMURD.

“La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii Formațiunii Rutiere Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Adânca.

Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Comișani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, în localitatea Adânca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.

În urma impactului, șoferul a fost rănit, fiind transportat la spital cu elicopterul SMURD”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Un aspect important stabilit de polițiști este că testarea pentru alcool a avut rezultat negativ.

Potrivit unor informații neoficiale, tânărul ar fi angajat al IPJ Prahova, iar o posibilă cauză a producerii accidentului ar fi fost aceea că acesta ar fi adormit la volan. Această informație nu a fost însă confirmată oficial de polițiști până la acest moment.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost cauzele care au dus la pierderea controlului asupra autoturismului.

 

 

 

 

Publicitate