O clipă a fost suficientă pentru ca un drum obișnuit să se transforme într-o tragedie. Vineri, 14 august, DN 2B, pe raza localității Ianca, a devenit scena unui accident devastator în urma căruia doi soți și-au pierdut viața, iar o mamă și cei trei copii ai săi au fost răniți grav.
Un bărbat aflat la volanul unui autoturism, care circula dinspre Brăila către Ianca, ar fi intrat în depășirea mai multor vehicule. Manevra s-a transformat însă într-o adevărată nenorocire. În momentul în care a ajuns pe contrasens, autoturismul a intrat violent în coliziune cu o mașină care circula regulamentar din sens opus. Impactul a fost nimicitor!
În mașina care efectua depășirea se aflau șoferul, un bărbat de 56 de ani, și soția sa, în vârstă de 55 de ani. Cele două victime au rămas prinse între fiarele contorsionate ale autoturismului. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea lor, însă amândoi se aflau în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, după efectuarea protocolului medical, medicul SAJ a fost nevoit să constate decesul celor doi soți.
Mamă și trei copii, în mașina lovită
În celălalt autoturism se afla o femeie de 39 de ani, din București, împreună cu cei trei copii ai săi, de 4, 7 și 9 ani. Cei patru au supraviețuit impactului și erau conștienți când au ajuns salvatorii. Au primit îngrijiri medicale la fața locului, apoi au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Brăila.
Pentru intervenție a fost mobilizat un dispozitiv impresionant de salvare: pompieri, echipaje SMURD, două echipaje de descarcerare, o autospecială pentru transportul victimelor multiple, șapte ambulanțe SAJ și polițiști.
În total, șase persoane au fost implicate în accident. Două dintre ele au murit, iar alte patru au fost transportate la spital.
„Pompierii de la Garda de intervenţie Ianca a ajuns la faţa locului cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. În urma impactului au rezultat şase victime, două dintre acestea fiind găsite încarcerate. Din cauza amplorii intervenţiei, în sprijin au fost trimise două autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transportul victimelor multiple, şapte ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila şi echipaje ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Pompierii au descarcerat un bărbat în vârstă de 56 de ani şi o femeie de 55 de ani. Ambele victime se aflau în stop cardio-respirator, iar echipele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse şi după parcurgerea protocolului medical, cei doi au fost declaraţi decedaţi de medicul de pe ambulanţa SAJ.
Celelalte patru victime -o femeie de 39 de ani şi trei copii cu vârste de 4, 7 şi 9 ani – erau conştiente şi prezentau răni uşoare. Acestea au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, după care au fost transportate cu ambulanţele SAJ la Unitatea de Primiri Urgenţe Brăila”, a transmis ISU Brăila.
















