Începând de astăzi, în municipiul Târgoviște sunt funcționale cele patru stații electrice de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in!
Finanțarea a fost accesată de către administrația locală în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.
Cele 4 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice sunt montate în următoarele locații: Calea Ialomiței (în vecinătatea Complexului Turistic de Natație), parcarea de lângă Piața Bărăției, strada Justiției (lângă Casă Armatei și stadion), parcarea de lângă BRD (vis-a-vis de Biblioteca Județeană).
Stațiile au o capacitate de minim 2 încărcări/oră/stație de încărcare.
”Începând cu anul viitor, impozitul pentru mijloacele de transport hibrid va fi redus cu 90%, în baza unei hotărâri de consiliu adoptate în luna iunie, anul acesta”, a reamintit primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.














