Daniel Blaga, deputat USR: „O Românie fără privilegii reprezintă firescul pentru societatea civilă. Pentru unii politicieni însă, vine ca un pumn în plex”

Publicitate

Recentele declarații ale vicepremierului Oana Gheorghiu despre pensiile speciale ale magistraților s-au soldat cu o plângere penală depusă de CSM împotriva sa și au stârnit o dezbatere amplă privind granițele criticii politice și responsabilitatea justiției.

În timp ce politicieni sau oficiali își exprimă susținerea față de Oana Gheorghiu, iar societatea civilă a fost invitată, de asemenea, să o susțină prin semnarea unei petiții, sunt voci de politicieni și foști magistrați care fac apel la echilibru și măsură.

Totodată, sunt și extrem de multe reacții și comentarii legate de hărțuirea mediatică și de campaniile de dezinformare menite să „pună pumnul în gură” celor cu opinii.

Opinia deputatului USR de Dâmbovița, Daniel Blaga: „O Românie fără privilegii reprezintă firescul pentru întreaga societate civilă. Pentru unii politicieni însă, această normalitate vine ca un pumn în plex, pentru că e o amenințare a monopolizării unor resurse.

A unei rețele de tip clientelar care a umplut câteva buzunare cu bani de care ar fi putut beneficia atâtea comunități. De asta vezi azi atacuri coordonate asupra unui om care a intrat în Guvern pentru a schimba asta.

Brusc, orice tentativă de reformă reprezintă un atac asupra Statului. Nu e, evident că nu e. E un atac asupra unor privilegii pe care oamenii nu le mai înghit. Atât și nimic mai mult.

Hărțuirea aceasta mediatică vine astfel să le arate celor din societatea civilă că Puterea le-ar putea pune pumnul în gură. Că dacă nici «cei mari» nu mai pot vorbi, despre «cei mici» nu se poate pune problema.

Atât doar că «cei mici» sunt de fapt acea gașcă care a monopolizat resursele țării și care «când împarte, parte își face». Pentru că oamenii cu mintea limpede sunt tot mai mulți, iar campaniile de dezinformare nu mai funcționează cum o făceau odată.

PS: Pentru o justiție liberă a ieșit în stradă o întreagă Românie. Am ieși din nou și din nou. Departe astfel gândul că majoritatea profesioniștilor de aici ar reprezenta tipologia «găștii» de mai sus”, a transmis parlamentarul USR.

Publicitate