Dâmboviţeanul Daniel Popa, printre cei mai buni atacanți din Liga I. “Am profitat din plin de fiecare șansă”

Publicitate

Ionuț Parghel
Dâmbovițeanul Daniel Popa a devenit unul dintre cei mai prolifici atacanți ai României. “Popică” a înscris în această săptămână un nou gol în Liga I și a ajuns unul dintre principalii marcatori ai lui Dinamo în acest sezon.

După reușita din meciul cu ACS Poli Timișoara, fotbalistul de 23 de ani a ajuns la cota 8 în tricoul “câinilor”, dar și la 9 goluri pe prima scenă a fotbalului românesc, după ce a punctat o dată și în echipamentul lui FC Botoșani, în prima parte a sezonului. Astfel, după reușita cu Timișoara, într-un top al golgheterilor de la Dinamo, Popa se situează pe locul 2, după portughezul Diogo Salomao, cu 9 goluri realizate. În schimb, într-o ierarhie a Ligii I în ceea ce privește topul marcatorilor “Popică” se află pe locul 6, cu un total de nouă goluri. Reușitele în tricoul Dinamo l-au bucurat  mult, dar în același timp l-au întărit tot mai mult pe atacantul dâmbovițean. “Sunt foarte bucuros că am reușit să-mi ajut echipa marcând atâtea goluri. După ce am revenit în iarnă la Dinamo am primit mai multe șanse, iar acest lucru s-a văzut în jocul meu. Am profitat din plin de fiecare șansă. Când m-am întors  mi-am propus să joc cât mai mult. Într-o perioadă scurtă m-am impus, dar în același timp am reușit să marchez goluri importante. La Dinamo este greu să fii atacant. Nu te așteaptă nimeni, iar dacă nu dai gol nu joci. Acest campionat nu a fost prea reușit pentru noi, nejucând în play-off. La Dinamo se dorește performanță în fiecare an, dar noi nu am reușit acest lucru, evoluând în play-out. Sezonul viitor cu siguranță o să facem o figură frumoasă. Spun acest lucru fiindcă avem un antrenor care știe cu adevărat ce înseamnă Dinamo. Pentru noua stagiune îmi doresc să fiu sănătos și să joc cât mai mult”, ne-a declarat Daniel Popa.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!