DÂMBOVIŢA: Un tânăr a furat o maşină şi a abandonat-o la aproape 20 km. Nu avea nici permis de conducere. A fost reţinut de poliţişti

Publicitate

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dâmboviţa, cu sprijinul Postului de Poliţie Tătărani, au reţinut un bărbat de 33 de ani, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În sarcina acestuia s-a reţinut că, în cursul nopţii de 8 spre 9 aprilie, ar fi pătruns în curtea unei locuinţe din Gheboieni şi ar fi sustras un autoturism. De asemenea, s-a stabilit că, deşi nu poseda permis de conducere, bănuitul ar fi condus vehiculul până în municipiul Târgovişte, unde l-ar fi abandonat. Cel în cauză a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar ieri a fost prezentat magistraţilor pentru dispunerea unor măsuri preventive. Autovehiculul sustras a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!