Robotica dâmbovițeană, reprezentată la faza națională a concursului CanSat, organizat la Timișoara de Universitatea de Vest, săptămâna viitoare, între 22 și 25 aprilie.
Șase elevi dâmbovițeni de la Colegiul Național ”I. Văcărescu” din Târgoviște formează echipa de robotică ”TerraFormers”: Mihai Tenea, Vlad Constantinescu, Mihai State, Radu Dumitru, Teodora Ogescu şi Andrei Matei.
Elevii, pasionați de robotică și coordonați de prof. Gabriel State, au reușit să realizeze un minisatelit care poate transmite la sol date privind parametrii atmosferei – presiune, temperatură, umiditate, indicele de calitate a aerului, radiaţie, câmp magnetic.
Reușita echipei de robotică, la care și-au adus contribuția și doi profesori ai Universității Valahia din Târgoviște – conf.dr.ing. Ana Suduc şi as.dr.ing. Valentin Gurgu.
În finala competiției naționale CanSat 2019 a mai intrat încă o echipă din Dâmbovița, este vorba despre ”Astronautica” – coordonator Radu George, Asociația DREPT, Aninoasa.
Echipele dâmbovițene au ca adversare alte opt echipe de robotică din Constanța, Suceava, Dolj, Timișoara, Arad, Bihor, Covasna și București. Dâmbovița este singurul județ cu două echipe în finală.

























