Un tânăr din Pucioasa a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar un altul din aceeaşi localitate a primit control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Aceştia sunt acuzaţi că în noaptea de 28-29 noiembrie ar fi furat mai mulţi saci cu cereale, la Brăneşti, dintr-o autoutilitară. De asemenea, în aceeaşi noapte cei doi tineri ar fi încercat să sustragă bani dintr-un automat de băuturi calde amplasat la intrarea într-un supermarket din aceeaşi localitate.














