DÂMBOVIȚA: Polițiștii nu au iertat nimic. Aproape 1000 de sancțiuni contravenționale în numai câteva ore

Publicitate

La data de 30 martie, în intervalul orar 14:00 – 22:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și cei de la formațiunile de profil din teritoriu, împreună cu efective de la ordine publică, au acționat pe raza județului pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță în timpul deplasărilor pe drumurile publice.

Polițiștii au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier și au aplicat 933 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 270.570 de lei, dintre care 37 pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 4 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 4 la O.G. 37/2007 și 874 la O.U.G. 195/2002, restul fiind la alte acte normative. Din totalul amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor rutiere, 146 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 217 pentru neportul centurii de siguranță, 30 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, două pentru consum de alcool, 7 pentru depășiri neregulamentare, 17 pentru defecțiunile tehnice constatate la autovehicule și 8 pentru lipsa rovinietei. De asemenea, în urma abaterilor constatate, polițiștii au sancționat 112 pietoni, 45 de bicicliști, 36 de căruțași și 7 motocicliști. Totodată, au fost reținute 45 de permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare. Polițiștii vor continua să fie prezenți în stradă, pentru siguranța cetățenilor și a traficului rutier.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!