Dâmbovița: Lacrimi de fericire în ambulanță! Un bebeluș a venit pe lume în autospecială, pe targă, în drum spre spital

Publicitate

Misiune specială pentru un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița, în noaptea de miercuri spre joi, direcționat să acorde sprijin unei femei din satul Telești, comuna Ludești, care era pe cale să devină mamă.

Potrivit SAJ Dâmbovița, femeia a fost preluată de echipajul sosit la fața locului și urma să fie transportată la spital pentru a naște. Bebelușul însă nu a mai avut răbdare ca echipajul să ajungă la unitatea spitalicească și a venit pe lume pe targa din autospecială.

Atât nou-născutul, cât și mama lui au fost predați personalului de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște.

„Astăzi, 10 iulie 2025, a avut loc o urgență specială pentru un echipaj de ambulanță aparținând SAJ Dâmbovița.

Prin apel 112 s-a solicitat să intervină o ambulanță în comuna Ludești, pentru o gravidă la termen. S-a alocat un echipaj tip B2 de la stația centrală Târgoviște.

Chiar dacă nu a mai avut răbdare până la spital, nou-născutul a venit pe lume pe targa din autospecială, în jurul orei 02.30.

Felicitări colegilor noștri, asistentă medicală Zmarandescu Denisa și ambulanțierului Joițaru Ciprian!”, a transmis SAJ Dâmbovița.

Publicitate