DÂMBOVIŢA: Doi hoţi au dat spargere într-o locuinţă, iar apoi s-au luat la bătaie

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 27 de ani, din Crângurile, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt calificat. Ieri, cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești pentru dispunerea de măsuri preventive.

În sarcina acestuia s-a reținut că, la data de 27 decembrie 2017, împreună cu un bărbat de 60 de ani, din Gura Foii, ar fi pătruns într-o locuință din localitate și ar fi sustras mai multe bunuri. După comiterea furtului, între cei doi a izbucnit un conflict spontan în urma căruia bărbatul de 60 de ani a fost agresat.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!