Ionuț Parghel
Echipa de handbal feminin CSȘ Târgoviște se prezintă foarte bine în Campionatul Național dedicat junioarelor III. Formația pregătită de Adrian Apostol se află pe podium cu o etapă înainte de finalul turului. Astfel, după opt meciuri susținute în acest sezon, CSȘ ocupă locul 3 în seria C, cu 16 puncte acumulate, fiind depășită doar de CSM București I (21 p) și CSȘ 2 București (20 p).
Benefeciind de o generație foarte bună conducerea tehnică a echipei este mai mult decât încrezătoare că CSȘ Târgoviște termină prima parte a campionatului pe ultima treaptă a podiumului. Formația dâmbovițeană va da piept, în deplasare, în ultima rundă a turului cu Tonus București, “lantern roșie” a seriei. “Mai mult ca sigur vom termina turul pe locul 3. Ne dorim acest lucru și vom face tot ce ne stă în putință pentru a fi podium la terminarea primei părți a campionatului. Echipa s-a mișcat foarte bine în acest sezon. Avem o generație de jucătoare mai mult decât bună. Dacă o aveam în lot și pe Izabela Gânju, jucătoare care joacă acum pentru Sporting Ghimbav, cu siguranță eram mult mai sus în clasament”, ne—a declarat Adrian Apostol. În actualul sezon, victoriile echipei târgoviștene au venit în compania unor adversari precum CSȘ 6 București (35-32), ACS Vulturii București (38-33), ACS Unirea Dobroiești (34-19), CS Viitorul Pantelimon (31-29) și CS Danubius Călărași (41-35), unde ultima a fost bifată la sfârșitul săptămânii trecute. În schimb, înfrângerile au survenit în disputele cu CSM București I (18-46), CSM București II (28-32) și CSȘ 2 București (32-29). Pe lângă cele 10 puncte strânse la capătul celor cinci victorii, formația dâmbovițeană a mai acumulat alte șase puncte pentru respectare cerințe talie. Lotul echipei CSȘ Târgoviște, pentru sezonul actual, le cuprinde pe Ștefania Vlad, Andra Marin, Georgiana Stan, Alexandra Chircă, Dalia Stângă, Alexandra Mihălăchioiu, Ioana Toader, Diana Zimța, Serena Ciulei, Mădălina Margalina, Cristina Nițu, Melisa Răcaru, Rafaela Dumitrache, Ana Maria Zidăroiu, Maria Negroiu și Ștefania Grozoiu.