CSM Târgoviște luptă pentru podium în play –off! Ciprian Prisăcaru: “Ne vom bate pentru locul 3. Putem să-l obținem”

Publicitate

Ionuț Parghel
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a început pozitiv play-off-ul Diviziei A1. În prima etapă din noua fază a campionatului, formația dâmbovițeană a trecut de Știința Bacău cu 3-1. Succesul obținut în orașul lui Bacovia a dat aripi CSM-ului, iar oficialii echipei sunt încrezători că trupa lui Guillermo Naranjo va termina sezonul pe podium.

Ciprian Prisăcaru, președintele clubului, lasă de înțeles că CSM a trecut peste perioadă de criză, iar până la finalul stagiunii pașii greșiți vor fi tot mai puțini. “Noi vom lupta pentru locul 3. Acest loc a fost și obiectivul nostru la încă de la startul campionatului. E adevărat, că de la în debutul sezonului și până astăzi s-au întâmplat multe: Sybeldon nu a mai revenit la Târgoviște, Hroncekova și-a rupt ligamentele încrucișate, Wojcieska are în continuare probleme medicale. Chiar dacă întânpinăm anumite obstacole nu vom da niciodată înapoi. Ne vom lupta pentru locul 3 până la capăt. Cred că putem să-l obținem. Echipa nu are o problemă de valoare, echipa a avut o problemă de concentrare. Putem spune că am depășit momentul critic și sunt convins că totul va fi bine”, ne-a declarat Ciprian Prisăcaru. După disputarea primei runde a play-off-ului, CSM Târgoviște se află pe locul 4 cu 39 de puncte acumulate, aflându-se la două lungimi distanță de Bacău, ocupanta locului 3. Mâine seară, de la ora 19.30, Târgoviștea  va da piept cu CSM Lugoj, în deplasare, în cea de-a doua etapă a play-off-ului. „Mergem la Lugoj să luăm trei puncte. Nu desconsiderăm adversarul și suntem conștienți că în situația actuală se va lupta pentru fiecare punct pus în joc. Lugojul este o echipă bună, iar o dovadă în acest sens este faptul că Dinamo a rămas în afara play-off-ului. Fetele sunt pregătite și conectate la joc. Atmosfera în vestiar este bună. Vom mai avea încă nouă jocuri grele până la final”, a încheiat Ciprian Prisăcaru.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele