CSM Târgoviște strălucește tot mai mult în actuala ediție a Diviziei A1 la volei feminin. Miercuri după-amiază, formația dâmbovițeană a reușit calificarea în semifinalele campionatului, după o dublă victorie obținută în duelului cu Corona Brașov, în faza sferturilor de finală.
În cel de-al doilea joc cu gruparea din Ardeal, susținut în deplasare, CSM s-a impus tot cu 3-1 (25-17, 23-25, 25-13, 25-22), exact așa cum o făcuse și în prima confruntare cu Corona, dar la Târgoviște.
Marcatoarele vicecampioanei României în disputa de la Brașov au fost M. Krasteva 23 p, A. Pîrv 19, S. Koleva 10, J. Urias Castro 9, C. Mayer 5, P. Barakova 3, G. Faleș 3 și D. Savon 2.
CSM Târgoviște va înfrunta în semifinale pe CSO Voluntari, echipă ce a învins-o în sferturi pe CSM Lugoj, tot după două jocuri disputate.
„Cu moralul ridicat, suntem hotărâți să continuăm pe drumul succesului și să ne luptăm pentru fiecare punct și fiecare victorie. Echipa noastră este pregătită să facă față oricărei provocări!”, au transmis la finalul jocului de la Brașov oficialii clubului târgoviștean.