Cristi Bălaşa cere ajutorul suporterilor Pucioasei! “Avem nevoie de aportul publicului”

Publicitate

Ionuț Parghel
FC Pucioasa va juca sâmbătă (ora 15.00), pe teren propriu, cel de-al zecelea joc din actuala stagiune a Ligii a 3-a. Oponenta “bombonarilor” va fi Viitorul Domnești, codașa seriei C3. Cum se află pe un drum ascendent, Pucioasa vizează de la bun început acumularea tuturor punctelor în disputa cu ilfovenii.

Ca să fie sigură de un nou succes în campionat, conducerea tehnică din Dealul “Patrana” cere suporterilor echipei să fie alături de Marina et comp. în disputa cu Domnești. “Suntem cotați cu prima șansă la meciul de sâmbătă, așa că am încredere că putem face un joc bun și spectaculos. Pentru a putea să se întâmple acest lucru, avem nevoie și de aportul publicului. Așteptăm suporterii în număr cât mai mare, sâmbătă, începând cu orele 15.00, pe <<Patrana>>, să luăm parte împreună la o victorie care să ne pună în topul seriei C3”, a sunat apelul antrenorului Cristi Bălașa, pe pagina oficială de Facebook a celor de la FC Pucioasa. Înaintea disputei cu Viitorul Domnești, “bombonarii” se află pe locul 9, cu 13 puncte strânse. Obiectivul Pucioasei în sezonul actual este o clasare în primele șase locuri ale clasamentului.

Sursă foto: www.facebook.com/Puciosa in obiectiv

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!