În contextul pandemiei de COVID-19 și al informațiilor potrivit cărora unele state europene au anunțat că intenționează să ridice din restricții și să îmblânzească puțin măsurile de distanțare socială, Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, i-a sfătuit astăzi pe europeni să nu-şi facă rezervări pentru vacanţa de vară, întrucât nu se pot face pronosticuri fiabile cu privire la efectele pandemiei de coronavirus.
”Recomand să aşteptaţi înainte de a vă face planuri. Nimeni nu poate face acum pronosticuri fiabile pentru iulie şi august”, a declara Ursula Von der Leyen, într-un interviu publicat în ediţia duminicală a cotidianului german Bild, citat de Agerpres.
Articolul reamintește că guvernul german a adoptat o hotărâre potrivit căreia, în cazul în care o persoană se vede nevoită să anuleze o rezervare, va primi un voucher pe care să-l poată folosi pentru o altă perioadă, însă nu îi vor fi înapoiaţi banii, măsura având menirea să reducă la maximum efectele asupra sectorului turistic pe care le-ar presupune anulările în masă.
























