COVID-19. Mobilizare maximă la controale. Prefecții coordonează toate acțiunile de verificări din teritoriu

Publicitate

Pe fondul creșterii alarmante a numărului de cazuri noi de COVID-19 în România, în ultima săptămână înregistrându-se peste 500 și chiar peste 600 de persoane infectate în intervale raportate de 24 de ore, premierul Ludovic Orban a participat astăzi, alături de ministrul Muncii şi cel al Afacerilor Interne, la o şedinţă în sistem videoconferinţă cu prefecţii, şefii structurilor MAI şi ai celorlalte instituţii şi autorităţi cu atribuţii în gestionarea situaţiei generate de creşterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

La explozia numărului de cazuri, se adaugă și consecințele deciziei CCR prin care carantina și internarea nu mai sunt obligatorii, dar și faptul că, pentru a intra în legalitate cu aceste măsuri, Guvernul trebuie să aștepte întrunirea Parlamentului de luni, 13 iulie.

Obiectivul videoconferinţei a fost – așa cum a afirma prim-ministrul – de a asigura mobilizarea generală a tuturor instituţiilor statului cu atribuţii de control care au obligaţia de a asigura respectarea legii.

”În cadrul videoconferinţei am stabilit o strategie, priorităţile şi mecanismele de organizare a activităţilor de control, a activităţilor de impunerea a reglementărilor de protecţie a sănătăţii cetăţenilor români. În fiecare zi, prefecţii vor coordona, pe baza unui plan, toate acţiunile de control, toate instituţiile care sunt implicate şi au atribuţii în domeniu. (…) Poliţie, Jandarmerie, Poliţie de Frontieră, Inspecţia Muncii, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară, Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorilor, Inspecţia de Stat pentru Controlul Transportului Rutier şi toate celelalte entităţi care au atribuţii de control sunt mobilizate la maxim, au obligaţia de a stabili un plan zilnic, raportare zilnică, au obligaţia de a se coordona şi de asigura controale pentru echipe comune în zonele cu cel mai mare risc de transmitere a virusului”, a transmis Ludovic Orban după încheierea videoconferinței.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!