Coronavirus. Armata a ieșit pe străzi. Soldații s-au alăturat polițiștilor și jandarmilor pe drumurile din sudul județului Dâmbovița

Publicitate

Armata Română a ieșit în stradă, miercuri, la scurt timp după ce au intrat în vigoare prevederile Ordonanței Militare 3, care interzice populației să iasă pe stradă.

În București, soldații de la forțele terestre au făcut filtre în zona Unirii, alături de echipaje ale poliției și ale jandarmeriei. Majoritatea conducătorilor auto care s-au aflat în zonă au fost opriți, iar apoi legitimați.

Soldați înarmați, alături de polițiști și jandarmi din Găești, au putut fi văzuți în după-amiaza de miercuri și pe anumite străzi din sudul județului Dâmbovița. Cu toții au verificat dacă oamenii respectă prevederile Ordonanței Militare numărul 3.

Pe de altă, parte, potrivit anumitor surse, soldații care au ieșit astăzi pe străzile din județul Dâmbovița  au fost de la unități militare din Târgoviște și Teiș. Datorită unor ordine stricte, aceștia nu au stat prea mult pe străzi și au revenit destul de repede în unitățile de care aparțineau.

Acțiunea a făcut parte din planul de măsuri ale Guvernului de luptă în epidemia noului coronavirsus.

“Suntem mereu acolo unde este nevoie de noi!

Militari din mai multe structuri ale Forțelor Terestre Române au plecat în misiune. Toate măsurile sunt luate în vederea limitării răspândirii virusului.

Împreună suntem mai puternici!

Începând cu ora 12.00 au intrat în vigoare restricțiile de circulație pe durata stării de urgență.

Ieșiți doar dacă aveți urgențe și nu uitați să aveți la voi documentul de identitate și adeverința sau declarația pe proprie răspundere”, a transmis MApN pe pagina de Facebook.

Sursă foto: MDI TV

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!