Un adolescent de 19 ani a trecut prin momente dramatice în seara de Crăciun! Plecat inițial la colindat, tânărul a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiat de o femeie în casa căreia intrase.
Băiatul a fost invitat de femeie și familia acestuia în locuință, iar după ce a fost pus la masă, acestuia i s-a dat un pahar de alcool. La plecare, din cauza unor discuții contradictorii, femeia l-a înjunghiat pe tânăr în spate cu un cuțit. Incidentul s-a petrecut în satul Racovița, din județul Brăila.
„Duminică, 25 decembrie 2022, în jurul orei 21:45, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ianca au fost sesizaţi prin apel la 112, de către un tânăr, în vârstă de 19 din comuna Racoviţa, cu privire la faptul că acesta ar fi fost lovit în spate cu un cuţit. Din cercetări a rezultat faptul că tânărul a fost la colindat la domiciliul unui bărbat din localitatea Racovița, după care acesta l-a invitat în casă pentru a servi băuturi alcoolice.
În urma unor discuţii în contradictoriu şi pe fondul consumului de alcool, când a vrut să plece, tânărul a fost lovit în spate cu un cuţit de concubina gazdei, în vârstă de 45 de ani. Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat IPJ Brăila, potrivit obiectivbr.ro.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.














