Cluj-Napoca ar putea deveni primul oraș din România care interzice fumatul în spațiile publice. Primarul municipiului, Emil Boc, a anunțat că analizează această măsură, inspirată de modelul orașului Milano, considerând-o un demers esențial pentru protejarea sănătății oamenilor. Edilul a subliniat că o asemenea măsură este bună și pentru fumători, deoarece aceștia ar fi forțați să reducă numărul țigărilor fumate într-o zi.
„În parcuri și în locuri de joacă să știți că și eu susțin (interzicerea fumatului). Am început să studiez cadrul legal să văd dacă putem avea un cadru legal local. Personal, aș interzice fumatul în locurile de joacă și parcurile sub o anumită dimensiune. E o prioritate sănătatea. Mi-au spus mulți fumători: când s-au restrâns locurile în care poți fuma, inevitabil și-au redus numărul de țigări pe care le fumează.
Ca atare sănătatea lor a fost mai bună și au început să constate că se simt mai bine. Mai ușor te lași de fumat dacă sunt mai puține locuri de fumat. Desigur, nu poți interzice fumatul, el este liber, dar în același timp trebuie respectat și dreptul la sănătate al celorlalți. Evident că la început asemenea legi vor fi nepopulare. Dar în timp își vor da seama că e benefic pentru sănătatea lor, dar și pentru buzunar”, a transmis Emil Boc, pentru Știri de Cluj.














