Cine sunt elevii care vor concura la Balul Bobocilor de la C.N. “Constantin Cantacuzino”. Ce vor face pentru a-i impresiona pe juraţi

Publicitate

Opt perechi se vor duela pe 10 noiembrie pentru Miss şi Mister în cadrul Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” Târgovişte. Sunt frumoşi, energici, le place competiţia şi vor da, cu siguranţă, totul pentru a termina pe podium.

Celor 16 “boboci” am ales să le punem câteva întrebări, pentru a le afla gândurile, dar şi atuurile, înainte de duelul de la bal.

1.Ce vă propuneţi la acest concurs?
2.Ce veţi face pentru a-i impresiona pe juraţi?
3.Ce puncte forte aveţi, care vă pot ajuta în acest concurs?

Perechea Nr. 1: Ruxandra Mișcu și Andrei Ivan

Ruxandra: Eu vreau să mă distrez şi să îmi fac prieteni. Cred că juraţii vor fi impresionaţi de proba de talente şi punctele mele forte ar fi faptul că am încredere Voi încerca să îi impresionez pe jurați printr-un dans bulgăresc, atrăgându-le atenţia mai ales prin costume care sunt foarte viu colorate, dar și prin dansul care este unul cu caracter energic.

Andrei: Cu ocazia balului vreau să devin mai popular, să îmi fac cât mai mulți prieteni și sa mă distrez alături de ei. Pentru a impresiona juriul voi încerca să creez cel mai amuzant număr de stand up, în limita posibilă. Puncte forte? Caracterul și simpla încredere în propriile puteri.

Perechea Nr. 2: Cristiana Coman și Ștefan Mocanu

Cristiana: La acest concurs îmi propun să leg prietenii, să mă fac cunoscută şi să împărtășesc talentul meu cu toți. Pentru a impresiona juraţii, voi interpreta o piesă cunoscută şi iubită de fanii interpretei. Proba de talente este foarte importantă pentru mine, deci voi munci foarte mult pentru a ieşi totul perfect. Punctele mele forte care mă pot ajuta în acest concurs sunt: eleganţa, simțul umorului, spiritul competitiv şi încrederea.

Ștefan: Îmi propun ca la acest concurs să câştig şi să mă distrez. De altfel, Pe juraţi o să îi impresionez cu proba de talente la care voi face un moment de parkour, care este o activitate destul de rar întâlnită în orașul nostru. Consider că punctul meu forte este tot proba de talente, deoarece dedic mult timp acesteia.

Perechea Nr. 3: Mara Nedelcu și Iustin Danciu

Mara: Îmi propun să mă distrez, să îmi fac prieteni noi și, de ce nu, să ies Miss. Pentru a-i impresiona pe jurați o să interpretez, la proba de talent, un vals mai deosebit. Punctele mele forte sunt fapul că am încredere în mine și că sunt conștientă că atunci când îmi propun ceva și reușesc.

Iustin: În acest concurs îmi doresc să trăiesc lucruri nemaipomenite, deoarece este o experienţă unică pentru un elev de liceu. Pentru a impresiona juriul am de gând să cânt o piesă la chitară. Punctele mele forte sunt ambiţia, devotamentul şi faptul că nu mă dau bătut indiferent de provocări şi greutăţi.

Perechea Nr. 4: Denisa Mușat și Răzvan Văduva

Denisa: Eu am vrut să particip la acest concurs pentru că doresc să mă autodepăşesc şi să mă integrez mai bine în liceu. De altfel, cred că îi voi impresiona pe juraţi cu carisma şi farmecul meu. Punctele mele forte sunt atitudinea şi faptul că sunt o fire ambiţioasă şi cu foarte mult stil.

Răzvan: De la acest concurs îmi propun să îmi fac prieteni noi și să mă distrez. Pentru a impresiona juratii voi crea o poveste prin magie, folosind anumite trucuri din repertoriile unor mari iluzionişti. Punctele mele forte sunt dexteritatea, umorul şi uimirea oamenilor, folosind anumite trucuri de magie inexplicabile.

Perechea Nr. 5: Luana Mărășescu și Sebastian Podaru

Luana: Nu am un scop anume în privința acestui bal, mi-am propus doar să mă distrez, să îmi fac prieteni noi și să pot surprinde publicul cu talentul meu. Pentru asta am de gând să joc o piesă de teatru, care sunt sigură că va amuza atât publicul, cât și jurații. Sper, de asemenea, să fie impresionați de atitudinea și dedicarea de care voi da dovadă. Punctele mele forte sunt cu siguranță optimismul și încrederea în sine.

Sebastian: La acest concurs îmi propun să surpind atât juriul, cât şi publicul prin talentul şi calităţile mele, obţinând titlul de mister boboc. Cred că o sî impresionez juriul prin atitudinea şi originalitatea de care o să dau dovadă, dar şi prin proba de talente unde o să fac pantomimă. Punctele mele forte sunt devotamentul, încrederea în sine şi de asemenea, sunt foarte competitiv.

Perechea Nr. 6: Carmen Tudor și Radu Dima

Carmen: La acest concurs îmi propun să dau tot ce am mai bun şi să mă întrec pe mine Pe juraţi sper că îi voi impresiona cu prezenţa, atitudinea şi talentul meu. Un punct forte al meu este perseverenţa şi rezistenţa mea la tot ce mi se aruncă, de asemenea sunt o persoană versatilă care se poate adapta uşor.

Radu: La acest concurs îmi propun să fiu cel mai bun prin ceea ce fac şi să-mi depăşesc condiţia. O să impresionez printr-un număr de freestyle skateboarding, iar dacă totul v-a ieşi bine mă gândesc ca în vara ce urmează să particip la campionatul european de freestyle skateboarding ce se va desfăşura în Paderborn, Germania, în luna iulie. Puncte forte sunt că am o ambiţie extraordinar de mare, o plăcere care nu poate fi descrisă în cuvinte pentru a face ca totul să iasă bine şi să ne distrăm în acelaşi timp.

Perechea Nr. 7: Adriana Ţăranu și Alexandru Tănase

Adriana: Îmi propun să-mi fac prieteni noi, să mă distrez şi, de ce nu, să şi câştig. Voi impresiona jurații cu proba mea de talente, unde voi dansa şi totodată sper să îi impresionez prin felul meu de a fi şi prin modalitatea de a mă exprima care se va evidenţia, din punctul meu de vedere, pe parcursul celorlalte probe. Consider că atitudinea mea mă va ajuta în acest concurs, nu-l numesc un punct forte, dar mă diferenţiază. De asemenea, ambiţia este una dintre calităţile mele şi de obicei reuşesc să realizez tot ceea ce îmi propun. Prim urmare, voi încerca să îmi pun amprenta şi asupra acestui concurs.

Alex: Eu mi-am propus să mă distrez cât de mult pot şi să repet totul până iese perfect. Şi, normal, să câştig titlul de mister boboc. 2. Nu ştiu dacă mă bazez pe o singură probă. Ştiu doar că o să îmi dau silinţa la toate şi toate o să iasa bine. Dar dacă ar fi să îmi aleg o probă la care sunt sigur că o să le atrag atenţia, aleg proba de talente, unde o să cânt la orgă. Punctele mele forte sunt carisma şi devotamentul meu. O să le atrag atenţia juraţilor cu atitudinea mea de învingător şi, de ce nu, o să fiu unul.

Perechea Nr. 8: Julia Butoi și Adrian Sfetcu

Julia: Îmi propun să creez nişte amintiri memorabile, de care o să îmi aduc aminte cu drag de fiecare dată când mă voi gândi la balul bobocilor din clasa a 9-a. Când o să treacă câţiva ani, vreau să îmi amintesc cu drag de acest bal, să îmi amintesc cât de emoţionată eram, cum îmi transpirau palmele la repetiţii şi mă gândeam cu fluturi în stomac la momentul când voi fi pe scena, când respiram şi expiram ca să îmi calmez bătăile inimii şi mă încurajam mereu că o pot face. Sper să impresionez juraţi având încredere în mine, fiind eu, fără niciun artificiu în comportament. Punctul meu forte, care mă va putea ajuta în această probă de talent este pianul. Îmi place foarte mult să cânt la acest instrument, aşa îmi pot exprima sentimentele. Când mă aşez în faţa pianului, mă simt pe alt tărâm, un tărâm magic, creat de notele muzicale asociate cu melodia sufletului.

Adrian: Îmi propun să mă distrez, dar şi să-i fac pe cei din jur să râdă cu mine deoarece mă consider o persoană amuzantă. Mă voi folosi de felul meu de a fi şi de numărul de talent, un număr de comedie. Consider că încrederea de sine şi naturaleţea pe care o am când fac ceva reprezintă nişte puncte forte pentru a mă ajuta în acest concurs.

Balul Bobocilor va avea loc pe 10 noiembrie, de la ora 17.00, la Clubul Studenţilor. Invitat special este Ionuţ Rusu, care va fi şi prezentator. După bal, urmează un After Party-ul la restaurantul Dom.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele