Chindia Târgoviște a trecut cu bine peste un hop important! “Au fost ceva emoții pe final cu Ripensia”

Publicitate

Chindia Târgoviște a obținut o victorie importantă în etapa a șaptea a campionatului: 1-0 cu Ripensia Timișoara, fost lider al Ligii a 2-a. Chiar dacă a tremurat serios pe final de joc pentru cele trei puncte, salvarea roș-albaștrilor s-a numit Liviu Mihai, jucător ce a marcat golul izbăvitor în debutul întâlnirii, printr-un șut din afara careului.

Succesul la limită obținut cu bănățenii a dus conducerea tehnică a Chindiei să răsufle ușurat, după ce cu o săptămână în urmă, Chindia s-a împotmolit neașteptat cu Luceafărul Oradea. “Un joc dificil înaintea căruia noi veneam după un meci slab. Am întâlnit o echipă care nu pierduse niciodată în campionat până la meciul cu noi. Pe de altă parte și problemele de lot pe care le-am avut au crescut gradul de dificultate. Ne bucurăm și felicit jucătorii că au avut atitudine să treacă peste acest joc. Am fost mai pragmatici ca altădată. În prima repriză ne-am creat câteva ocazii pentru un astfel de joc, iar în repriza a doua am făcut pasul înapoi. În actul secund și noi și ei am iroisit mai multe ocazii de gol. Au fost ceva emoții pe final, însă am reușit să trecem cu bine și să câștigăm”, a precizat antrenorul Nicu Croitoru la finalul meciului. Pentru disputa cu Ripensia, Chindia nu a putut conta pe patru jucători din cauza problemelor medicale. Fotbaliștii care nu au putut fi folosiți au fost Cherchez, Honciu, Neguț și Acasandrei.

Ionuț Parghel

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele