Chindia Târgoviște a rămas, astăzi, fără principalul om de gol din acest sezon. Atacantul Mihai Neicuțescu (20 ani) a revenit la Dinamo București, formație care îl împrumutase în această vară la gruparea dâmbovițeană pentru o perioadă de un an. Evoluțiile bune ale jucătorului din primele etape ale Ligii 1 i-au dus pe oficialii clubului bucureștean să-l recheme pe atacant în “Groapă”. Fotbalistul a putut reveni la Dinamo deoarece în acordul de transfer exista o clauză prin care acesta putea să se întoarcă în orice moment la formația din capitală. În condițiile existente, Neicuțescu ar putea să joace din nou pentru Dinamo chiar contra Chindiei, pe 16 august, pe arena “Ilie Oană” din Ploiești. Cu o zi înainte de a părăsi Târgoviștea, Neicuțescu a transmis pentru fanatik.ro că se întoarce cu sufletul deschis la Dinamo. “Acum îmi fac bagajele. Mâine dimineață voi fi la antrenament la Săftica. Mă întorc cu sufletul deschis la Dinamo și sper să reușesc de această dată să mă impun și să marchez cât mai multe goluri în tricoul pe care vream să-l îmbrac din copilărie”. În primele patru etape ale Ligii 1, Neicuțescu a marcat două goluri pentru Chindia, în meciurile cu Gaz Mtan Mediaș și CFR Cluj. Pe de altă parte, formația târgovișteană a plecat astăzi spre Voluntari, acolo unde vineri, de la ora 18.00, va înfrunta pe Academica Clinceni, într-un joc ce va conta pentru etapa a 5-a a campionatului.
Sursă foto: Răzvan Păsărică