Luca Gabriel Puiu
Chindia Târgoviște a pierdut amicalul amical disputat pe teren propriu în compania celor de la FCSB, scor 1-2, însă rezultatul nu reprezintă principalul motiv de analiză pentru staff-ul tehnic al dâmbovițenilor. Dincolo de înfrângere, partida a fost o oportunitate importantă pentru Leo Grozavu de a-și evalua întregul lot și, mai ales, de a le oferi minute de joc fotbaliștilor care au evoluat mai puțin în ultima perioadă.
La finalul confruntării cu fosta campioană a României, tehnicianul Chindiei s-a declarat mulțumit de atitudinea și implicarea elevilor săi. Acesta a apreciat efortul depus de jucători, în ciuda unei săptămâni solicitante, marcată atât de condițiile meteorologice, cât și de intensitatea antrenamentelor.
„În concluzie, un meci de pregătire foarte bun pentru noi, în care am încercat să dăm minute tuturor jucătorilor, în special celor care au jucat mai puțin. Un test ok, la final de săptămână, o săptămână destul de grea și din cauza vremii, și din cauza antrenamentelor, dar sunt mulțumit de modul cum s-au implicat băieții. Chiar foarte bine”, a declarat Leo Grozavu la conferința de presă de după meci.
Scorul în plan secundat pentru Leo Grozavu! Atitudinea și progresul echipei contează cu adevărat!
Antrenorul târgoviștenilor nu a pus accent pe rezultatul final, considerând că un meci amical nu poate reprezenta un reper decisiv în evaluarea valorii echipei. În viziunea sa, un rezultat pozitiv într-o partidă de pregătire nu are o importanță reală dacă nu este susținut de evoluții și rezultate bune în confruntările următoare.
„Încă o dată, contează mai puțin. Un meci de pregătire, peste câteva zile toată lumea uită rezultatul, în sensul în care nu știu dacă ne-ar fi ajutat foarte mult dacă făceam un rezultat bun și meciul următor îl pierdeam. Ne ajută doar dacă meciul următor e la fel de bun ca rezultat, ca prestație”, a explicat tehnicianul.
Chiar dacă miza rezultatului a fost una redusă, Leo Grozavu a ținut să transmită un mesaj clar: indiferent de caracterul unei partide, echipa trebuie să intre pe teren cu dorința de a câștiga. Antrenorul nu acceptă mentalitatea unei confruntări în care jucătorii să considere că nu au nimic de demonstrat sau de câștigat.
„Pentru că este foarte important în meciurile oficiale, asta nu înseamnă că ne-am prezentat azi ca să pierdem. Niciodată, indiferent despre ce joc vorbim, că e de pregătire, că e oficial, că e de antrenament. Și în antrenament îmi doresc ca atunci când se întâmplă competiții să câștig”, a mai precizat Leo Grozavu.
Urmează un test important în Ghencea! Chindia vrea să continue seria victoriilor
După confruntarea cu FCSB, atenția formației târgoviștene se îndreaptă către următoarea provocare din campionat. Pe 23 noiembrie, Chindia va evolua în deplasare, în Ghencea, împotriva celor de la CSA Steaua București, într-o partidă contând pentru etapa a 14-a.

















