Centrul Militar Județean Dâmbovița a împlinit 50 de ani

Publicitate

Centrul Militar Județean Dâmbovița a luat ființă ca urmare a comasării Comisariatului Militar al raionului Târgoviște cu o parte din comisariatele militare ale raioanelor Ploiești, Câmpina, Muscel, Găești, Titu, Răcari, în baza Ordinului ministrului forțelor armate și a Legii nr. 2 din 16 februarie 1968, privind organizarea administrativă a teritoriului.

De-a lungul acestor ani, Centrul Militar Județean Dâmbovița a parcurs mai multe etape de restructurare, specifice perioadelor de transformări atât ale societății românești, cât și ale armatei.

La Târgoviște, a fost organizată o festivitate dedicată acestei aniversări, în cadrul căreia au fost acordate diplome și plachete aniversare. La eveniment au participat, printre alții: Ivan Vasile Ivanoff, secretarul județului, senatorul Adrian Țuțuianu – vicepreședintele Senatului, deputatul Oana Vlăducă, cadre militare aparținând Garnizoanei Târgoviște, comisar-șef Danil Zepiși, inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, col. Viorel Matei, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, col. Ilie-Constantinescu Raoul, inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Basarab I Dâmboviţa, Călin Oros, rectorul Universităţii Valahia din Târgovişte şi directorii instituțiilor deconcentrate din județ.

Senatorul Adrian Țuțuianu, fost ministru al Apărării, a adus în discuție o ”rană” mai veche, încercarea de reabilitare a clădirii Centrului militar. ”Anul acesta cred că important este să facem un pas înainte în încercarea de a pune în valoare clădirile frumoase monument istoric pe care le aveţi acolo. Ştiu că s-au asigurat deja primii bani necesari şi cred că trebuie să fie o preocupare pentru noi toţi, pentru că asigură şi pentru instituţia militară lucruri importante, dar conferă şi un plus de imagine unui oraş care are valoare istorică. De aceea, o să vă rog să apelaţi şi la mine şi să discutaţi şi cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean, să pregătiţi o documentaţie pentru Compania Naţională de Investiţii. O să mă implic şi eu, să încercăm să urgentăm această lucrare, care cred eu că este foarte importantă”.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele