O viață cât un centenar! Voica Brătescu ajunsă la venerabila vârstă de 100 de ani, a fost sărbătorită, în această săptămână, în Biserica parohială Valea Lungă Cricov. Pe lângă preoții din localitate, la eveniment au fost prezenți membrii familiei, dar și primarul comunei Valea Lungă, Emil Negru.
Doamna Voica este o femeie deosebită, credincioasă, apreciată pentru statornicia și dăruirea cu care a sprijinit viața comunității parohiale.
De-a lungul timpului, s-a remarcat prin participarea constantă la sfintele slujbe, printr-o vie trăire creștină și prin exemplul de demnitate pe care l-a oferit familiei sale, fiind mamă, bunică și străbunică.
Cu prilejul aniversării, preoții parohiei, Pr. Florin Pătulea și Pr. Constantin Dragomir, au săvârșit, la domiciliul acesteia, o slujbă de mulțumire, rugându-se pentru sănătatea și întărirea ei sufletească.
Doamna Voica Brătescu a primit darul și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, împreună cu un mesaj de apreciere pentru credința și statornicia care i-au însoțit întreaga viață. Acest gest a adus bucurie și emoție, subliniind grija Bisericii față de persoanele vârstnice, adevărate repere de înțelepciune și experiență.
Această acțiune se înscrie în preocuparea constantă a Arhiepiscopiei Târgoviștei de a-i cinsti și sprijini pe cei vârstnici, valorizând contribuția lor la păstrarea credinței și a tradițiilor creștine.














